daniel.mafteiu.2: 6.6. mămica şi viaţa sexuală

Poate că greutăţile prezentate până acum v-au descurajat, aţi ajuns probabil să credeţi că maternitatea ne sufocă această componentă vitală a traiului, dar e cazul să punem lucrurile la punct.
E momentul adevărului şi vă spun scurt: dacă mămicile sunt deştepte, din momentul în care copilul împlineşte trei ani succesul lor în atragerea plăcerii este garantat mie-n sută. E de ajuns să vrea şi au parte de tot ce-i mai bun pe lume. Un singur argument pun pe masă: multe prietene mai tinere d-ale mele, necoapte încă pentru naştere - nu li s-a înfipt în creier nici măcar obsesia aia placută a măritişului -, simulează totuşi la greu statutul de mămică. Văd la mine şi la alte MILF deştepte cât de bine trăim şi ne imită: şi-au pus pe lunetă însemne cu "baby on board", şi-au împrăştiat prin maşină cu neglijenţă studiată jucării, suzete, scutece, d-astea. Nu vă spun că una mai nebună chiar a vomitat pe bancheta din spate, ca să înlăture orice dubiu că ar avea bebe mic. (E PR la o corporaţie din domeniul alimentar, ştie ce forţă are un testimonial autentic)... Pe de o parte, le urăsc: e cea mai murdară formă de concurenţă neloială. De-aia le-o şi trag de câte ori le prind în ofsaid, că o merită. Pe de altă parte, le-nţeleg: încearcă şi ele să pună mâna pe o felie de tort. Şi vă spun despre ele tocmai ca să-nţelegeţi că dracul nu-i chiar atât de negru. Dimpotrivă. Ne-ar mai copia comportamentul dacă n-ar vedea că o ducem bine? Aşadar, I rest my case.

Ce faceţi de acum încolo în privinţa asta e treaba voastră. Eu ştiu ce-am ales, că doar n-am făcut degeaba atâta amar de şcoală. Am găsit reţeta fericirii, coitus ergo sum, şi m-am pus pe treabă. Şi vă spun acum şi partea bună: odată cu trecerea anilor lucrurile au devenit tot mai simple. Fata mea era pe mâini pricepute, soţul - adio şi-un praz verde, că doar d-aia a fost inventat conceptul de open family, iar eu mi-am văzut de viaţă exact ca înainte de a naşte. Aveam o energie sexuală de descătuşat, urma să-mi găsesc doar ţintele.

Poate că abia aici aş putea veni cu o contribuţie. Dar, şi v-o spun cu toată modestia, sunt simple exemple personale aplicate de mine după ce copila a împlinit trei ani. Așadar, considerați fraza asta un disclaimer: nu pretind c-aș avea soluţii universal valabile, care să catalizeze comportamente de curtare, să le trezească potenţialilor parteneri instinctul de vânători. Am procedat și eu cum m-a dus capul ca să evit statutul neplăcut de aleasă, să devin alegătoare.

Deci, expresii turn on ştim noi destule, însă aveţi mare grijă la hărţuire, c-au băgat-o ăştia la penal. O doamnă din lumea bună nu-şi mai poate folosi puterea ca pe vremuri, să pună mâna şi să ia ce-i place. Acum trebuie să recurgă la subtilităţi, să provoace ţinta, să acţioneze astfel încât să pară că totul a pornit de la el şi că ea n-a făcut decât manevre defensive. La o adică, să-l poată acuza ea...

La mine, de exemplu, cel mai bine funcţiona povestea cu "sunt divorţată". Precisă un ceas elveţian! Au cuvintele astea două o încărcătură afrodiziacă, ceva de speriat! Parcă le luau minţile, şi vorbesc inclusiv de bărbaţii care ştiau bine că nu era adevărat. Se repezeau la atac ca berbecii, după două zile de răspunsuri oarecum evazive ai mei erau. Reţineţi, evazive! Nu le tăiam macaroana, că era periculos. Masculii din ziua de azi nu mai ştiu ce-i aia exaltare romantică, insistenţă pasională. Deşi se dau tauri comunali - vezi Doamne, ei nu iartă nimic -, sunt de fapt pragmatici şi leneşi, judecă astfel de probleme în termeni de non-combat. Degeaba au vile în Tunari sau Jandarmeriei, beau cafea pe Dorobanţi ori în Aviatorilor şi fac liniuţe-n Militari. Proximitatea asta lexicală cu războiul e doar de faţadă. Te dai redută, devin mieluşei, zici că şi-au făcut mutaţie-n bulevardul Păcii.

Că tot vorbim despre tauri comunali, să vă spun una tare. Eram într-o noapte la o benzinărie. Abătută, beam şi eu o cafea. Fetiţa era la mine acasă şi nu putusem adormi din cauza ei, că avea febră mare şi se tot smiorcăia. Proasta de bonă nu reuşea să-i dea de cap, aşa c-am zis să mă liniştesc şi eu un pic la o plimbare. Făcusem deja câteva liniuțe cu parteneri ocazionali, dar nedemni de mai mult, şi tocmai luasem o pauză în barul din peco, să se mai dilueze un pic adrenalina din sânge.

Vine un fraier de doi lei, aruncă o cheie de Merţan pe masa de lângă, cere o cafea şi, uitându-se parcă prin mine, începe să tacă. Mă uit la cheile lui şi-l iau tare, că prea era înfumurat:

– Necazuri?

– Îhî, răspunde el morocănos. (Aha, faci pe monosilabicul cu mine! Ia să-ţi vedem muşchii...)

– Câţi cai?, întreb eu cu ochii la chei.

– 300, îmi aruncă el în scârbă. (Hopa, aproape la fel de tare ca mine! Ce dracului de Merţan o conduce sărăntocul ăsta impertinent?)

– Uşi?

– Trei. (Trei? Mă cam pricepeam la d-astea, deci era clar: trebuia să fie un coupe, ceva, dar nu cabrio, că astea n-au hayon.)

– Cât face?

– 170 de mii.

– Lei?, întreb eu cu dispreţ.

– Euroi, care lei! (Hopa, o căruţă de bani! Cu mult peste 132 de mii 800, eşti de-al meu...)

– Ai ABS cu controlul tracţiunii?

– ABS şi EBS! (Drace, ce-o fi aia EBS?)

– PTM?

– Blue Tec SCR! (Nici de asta n-auzisem, nu l-am mai întrebat de ASR şi EBD, că mă băga în ceaţă de tot. Ia să te văd la opţionale...)

– TV?

– LCD 19 inch, conexiune WLAN plus CCTV. (Băi nene, da' pe toate le are maşina asta a ta!)

– Motor?

– 6 în linie. (Aha! Te-am prins! Eşti mic copil!)

– V8, băiatu', 32 de valve!

Vă daţi seama că, dacă tot era unu la zero pentru mine, ne-am împrietenit urgent. Era un Dumnezeu al motoarelor şi tocmai avusese ceva probleme. Mi-a şi explicat pe îndelete cum stă treaba cu pompa de combustibil... Nu foarte tânăr, dar nici bătrân - să-i zicem pârguit spre copt - scunduţ, aşa, îndesat, cu probleme la toţi caninii, mai ales cel de pe stânga sus, cu braţe puternice şi păroase, ca un urs. Plus că de la defecţiunea aia îi rămăsese o negreală macho, aşa, pe mâini şi mirosea teribil de sexy a motorină. În starea aia de spirit infectă nu i-am putut rezista... Am convenit rapid că trăim o situaţie de sex at first sight, fără telefoane după, fără obligaţii. (Asta, la insistenţele lui, că eu de felul meu sunt generoasă: întotdeauna dau ceva dacă-mi place tipul. Dar a vrut fără bani. Chiar m-a întrebat de trei ori dacă sunt de acord aşa...) Am zis eu unde să mergem - la doi paşi era un hotel acceptabil -, iar el a propus s-o luăm întâi pe a mea, că pe urmă facem o tură şi cu a lui.

Super tare, băiatul! Super tare! Super! Cu talent, potent, imaginativ, repoziţionări dese, le ştia pe astea cu sexul, m-a cocoşat cu un multigasm incredibil. Vă daţi seama ce mână bună am de-am nimerit-o la fix cu un din ăsta cunoscut pe stradă, la marea plesneală... E drept, şi circumstanţele erau favorabile: se enervase un pic pe pompa aia de injecţie, d-aia m-a şi surprins cu nişte durităţi moderate, exact cum îmi plac mie. Adică n-am rămas cu vânătăi sau, mai rău, cu urme de dinţi... Noroc chior, ce să zic! Dacă l-aş fi cerut pe comandă şi nu-mi venea unul mai potrivit. Nici măcar n-a fost nevoie să fantasmez cu benzinăria, că-mi trăiam visul aievea: aveam mirosul lângă mine.

Una peste alta, s-a mişcat chiar bine, băiatu': în patru ore eram înapoi şi m-a plimbat un pic prin cartier cu a lui, de-am aflat și ce model avea: 783. Ăsta era merţanul lui: RATB Citaro, pus pe "SE RETRAGE". M-a lăsat să-l şi conduc un pic într-o parcare, ne-am spart de râs...

Dacă tot am adus vorba despre maşini, cu necunoscuţii mergea şi altceva. Mai tare ca agăţatul! Deci: le luam faţa la semafor, plecam scârţâind roţile şi după o sută de metri mă prefăceam că mi s-a oprit motorul. (Pentru asta a trebuit să iau lecţii de la un pilot de curse, de s-a şi mirat ăla că de ce-nvăţ eu să-mi opresc motorul în mers, că-i periculos. Uite, de-aia, că aşa funcţionează lumea...) Metoda asta ar fi pe locul doi. E adevărat, comportă şi anumite riscuri. După ce coboram din maşină - speriată, chipurile -, toată coloana oprea să m-ajute. Şi, deseori, până-i îndepărtam pe nedoriţi îmi pleca şi mie alesul... Odată, ţin minte că nu mai reuşeam să scap de un tataie. Coborâse dintr-o Lada de pe vremea lui Pazvante şi-mi zice că-i mecanic, rezolvă el orice. Până să-l scot de sub maşină - se băgase acolo cu o şurubelniţă-n mână - gealatul ăla gelat dintr-o cabrio albă, a cărui privire neruşinată mă stârnise, era departe...

Teoretic, după replici deştepte şi metoda auto, pe poziţia a treia aş plasa clasicul ajutor solicitat în gospodărie pentru vreo misiune grea, bărbătească. Ştiu, it's the oldest trick in the book, dar care-i problema? Ce, străbunicile noastre erau proaste? Le putem reşapa liniştite metodele, că fraierii-s tot ăia. Acum, or avea ei ei celulare, carduri Gold, unghii lăcuite, fese lucrate la sală și sprâncene pensate, dar se dau în vânt după aceleaşi prostii. De exemplu, să-şi arate priceperea în chestii d-astea macho, cu fiare, betoane, lucruri contondente şi periculoase.

În orice caz, eu foloseam pretextul ăsta doar când era groasă rău de tot, că era cam complicat. Trebuia întâi să fiu singură acasă. Apoi să mai şi stric câte ceva, ca să aibă omul cum să-i arate unei femei slabe şi nepricepute ca mine cât e el de tare. De fapt, aici era adevărata problemă: nu mai ştiam ce să stric. Cu defecte prea simple dădusem rateuri, cu alea complicate la fel, dracu să mai ştie de unde s-apuci metoda asta.

Pusesem odată ochii pe un funcţionăraş de la o bancă, şef pe la Biroul Urmăriri, şi nu vă spun ce mi-a făcut. Joc eu naivă cartea cu lampa stricată: că d-aia n-am completat bine cecul, bla bla bla. Zice că neapărat să schimb becul. OK, văd că le ai cu electrotehnica, începem bine. I-o bag p-aia cu n-are cine, oftez adânc, că ce bine-ar fi să mă pricep... N-o să vă vină să credeţi ce-a urmat! În loc să se invite la mine acasă şi să mi-l schimbe el, cum ar fi replicat orice mascul întreg la cerebel, să vedeţi ce face dobitocul: dă tastatura deoparte, pune scaunul pe birou, pune un ziar pe scaun, urcă acolo şi demontează plafoniera, să-mi explice el cum se face. S-a şi curentat, fraierul...

Am trecut şi-n extrema ailaltă. Ţin minte că de ziua mea eram la un club şi mă lăsasem agăţată de un bamboo-ist de-al meu, vice-senior executive assistant de regional business-unit marketing manager la o firmă de tax consulting. Secretar, adică. Tinerel, curăţel şi manierat, nu foarte înalt, dar bine dezvoltat pe cealaltă axă. Se vedea cu ochiul liber. Eu: vai, ce cald este, ce-ar merge un duş, da' să vezi că am probleme cu apa caldă, d-astea. El, nici mai mult nici mai puţin că vine s-o repare şi-mi va oferi un duş de neuitat. În sfârşit, era şi cazul! L-am dus acasă şi l-am lăsat un pic în living până-am coborât la subsol să mutilez instalaţia. După ce am salvat aparenţele - am crăpat un pic ţeava - l-am chemat să-mi arate ce ştie... Să-l vezi pe "cadoul" meu cum analiza cu atenţie spărtura, care se tot mărea. Pe căldura aia a-nceput să se şi despacheteze şi nu vă spun ce sexy era la bustul gol, transpirat şi cu o cheie franceză enormă-n mână...

După cât se lăudase, ai fi zis că-i tăticul tuturor instalatorilor din emisfera nordică: îi arăţi o ţeavă-n suferinţă şi imediat îi găseşte leacul. Aiurea! Habar n-avea, mai mult a stricat... I mean, două ore m-am tot încins cu ochii la el, în aşteptarea "duşului de neuitat". Îmi pusesem un neglijeu transparent şi l-am bombardat cu priviri d-alea "ce ţi-aş face de m-ai prinde", dar de pomană. Era prea concentrat pe reparaţie, deşi era tot mai clar că n-o putea face, papagalul. Nici nu mă mai vedea de atâţia aburi. A trebuit să-l uşuiesc şi să chem un instalator adevărat de la o firmă de intervenții non-stop, că-i ajunsese apa la glezne, dobitocul, îmi inunda dracului toată casa.

Deci, chestiile astea sunt cu dus şi-ntors, aveţi grijă...

Sau ştiu că mergea binişor - şi la necunoscuţi, şi la ceilalţi - chestia aia răsuflată cu "scoate-mi, te rog, maşina din parcare, că trebuie să dau cu spatele şi ştii cum sunt femeile...". Dar şi aici e periculos. Eu n-o mai folosesc de când mi-a lovit-o un şmecheraş la Mall. Avea o faţă tâmpă rău, dar de la bărbie în jos era splendid. Când l-am întrebat dacă trage de fiare al meu a fost, nu m-a putut refuza... Culmea, după ce mi-a spart stopul dreapta şi mi-a zgâriat aripa, nici n-a stat! O fi crezut că-l pun să-mi plătească daune şi-a fugit. Fraier! Păi bani voiam eu?

Ce să vă mai spun, că acum nu-mi mai vin metode inteligente în minte. Dar cred c-aţi înţeles esenţa: toate au ca punct comun o vulnerabilitate de-asta de damă care, expusă aşa cum trebuie şi în condiţii propice, e ca un damf de feromoni în nas. Vin spre noi ca fluturii la bec şi i-am ars. Şi sunt atât de proşti încât au impresia că tot ei sunt prădătorii... Nu mai comentez, fetelor. Vă descurcaţi, sunteţi mari. Succesuri!