daniel.mafteiu.2: 2.4. teoria achiziţiilor valorice

Trecem la tratarea exhaustivă a unui aspect extrem de important în această perioadă: cumpărăturile pentru cel mic. Noi ne aranjăm, ne descurcăm cum putem, mai găsim prin dressing haine care să ne vină,
dar nu-ţi poţi scoate puiul în lume fără să arate şi el cumva. Am atins mai devreme subiectul shopping doar în raport cu taţii şi v-am spus de ce trebuie excluşi din această activitate, de ce trebuie ignorate opţiunile şi sugestiile lor. E cazul să aprofundăm, să vorbim despre ce le puteţi oferi voi celor mici ca să-i faceţi fericiţi.

Evident că şi activitatea asta cere sacrificii. Zi şi noapte suntem solicitate de îngrijirea copilului, suntem în perioada de refacere fizică şi psihică, aţipim cu greu pe baricadele construite ca să ne apere de asaltul partenerilor de dormitor, dar trebuie să găsim resurse de putere, să ne mobilizăm şi să luăm calea magazinelor, căci puiul are nevoie de tot ce-i mai bun pe lume la prezentarea în societate. Cum altfel să atragă atenţia, cum să-şi arate valoarea? Încă din primele zile trebuie să-i obişnuim cu frumosul, armonia, calitatea. În mare le-aţi luat deja tot ce-i necesar, dar acum vine momentul detaliilor care să le creeze un ambient cald în spaţiul intim, să le contureze personalitatea, să le scoată în evidenţă calităţile înnăscute şi să le hrănească spiritul. Prin asta-i modelăm cu grijă, controlăm influenţele asupra lor astfel încât să devină nişte învingători.

Deși mi-am început periplul comercial în magazinele cu jucării, m-am dezlănţuit cu adevărat în cele specializate pe hăinuţe. Nu vă pot spune tot ce i-am cumpărat, în acea perioadă am strâns mii de bagaje, sute de kilograme de cumpărături, pe unele nici măcar n-am apucat să le desfac, le-am dăruit altor mămici după câţiva ani. Sunt însă câteva elemente esenţiale asupra cărora aş vrea să insist. Mai întâi veţi avea nevoie de un spaţiu special amenajat pentru depozitarea acestor cumpărături. Când baţi magazinele pentru puiul tău nu mai ai limite, iei tot ce-ţi place. Nu de puţine ori vei constata că nu-ncap în maşină, trebuie să te tocmeşti cu şeful magazinului ca să ţi le expedieze acasă imediat, nu a doua zi, asa cum vor toți. Eu nu prea aveam răbdare, aşa că-mi încărcam jeep-ul până la refuz şi le duceam cu chiu cu vai. Îmi era greu să şi conduc, că la fiecare groapă îmi sărea pe volan sau la pedale vreo cutiuţă sau punguţă care ascundea cine ştie ce lucruşor magic pentru pui. Dar merita sacrificiul. Cum ajungeam acasă, dădeam buzna în dormitorul fetiţei şi începeam să-i arăt ce-i cumpărase mama ei, care o iubeşte.

La doar câteva luni era deja foarte deşteaptă. Avea nişte judecăţi surprinzător de mature, de drag îmi venea s-o mănânc, nu alta. Ştiu că odată i-am luat din State, dintr-un magazin online, un biberon scump, tăiat în cristal de stâncă, o frumuseţe, cu tetină ortodontică siliconată în culoarea pielii. Asta, la sugestia expertului lor, cu care ştiu că m-am sfătuit la greu. Din păcate, nu reuşise să găsească exact nuanţa tenului meu, deşi îi trimisesem vreo cinci seturi de fotografii cu sânii. (Întâi mi-a zis că-i pozasem dintr-un unghi nepotrivit, să-i iau faţă şi profil; apoi că-i încadrasem prost, nu mi se vedea şi faţa; pe urmă cică bliţul ar fi alterat culoarea, să-mi fac altele şi să apar întreagă, ca să poată face şi el o medie ponderată între nuanţe, că pielea e colorată diferit pe obraji, sâni, burtă şi coapse. Pretenţios, băiatul ăla, dar profi: n-a expediat marfa până n-a avut toate datele...) În sfârşit, avusesem la rândul meu îndoieli, că nu prea se asortau una cu alta. La biberonul ăla ar fi mers mai degrabă o tetină din silicon incolor. Ei bine, copila mi-a arătat că nu mă-nşelasem. S-a strâmbat din prima, mai ales că biberonul era destul de greu, abia putea să-l ridice, şi a scuipat tetina. Am dat comandă să o schimbe chiar a doua zi. Dulcica mea: frumoasă ca mine, stilată ca mine...

La fel mi-a făcut şi cu o suzetă din aur alb decorată cu cristale Swarovski, luată de la Mall. Ştiu, şi mie mi se păruse un kitsch, şi încă unul comun: multe subalterne aveau deja modelul ăla, ba o văzusem şi pe la copiii din parc. Ezitasem totuşi în faţa celei cu diamante, că era exagerat de scumpă. N-o să mă credeţi, dar puiul a simţit imediat că-i ceva în neregulă. A examinat-o cu gesturi măsurate şi a pus-o fără ezitare pe pătuţ... A doua zi am schimbat-o cu cealaltă, cu montură de diamant, deşi bărbatul meu mi-a făcut un scandal monstru pentru asta. La naiba, o fată aveam, pentru binele ei nu era preţ pe care să nu-l plătesc...

N-ajungem nicăieri dacă mă apuc să vă povestesc frânturile astea de amintiri. Haideţi să procedăm organizat, ca să ştiţi ce aveţi de cumpărat. Întâi jucării. Clar că la asta se bucură bebeluşii cel mai tare. Eu am optat încă de la început pentru jucării care s-o familiarizeze cu simbolurile bogăţiei, cu emblemele succesului în viaţă. I-am luat în primul rând o maşinuţă. Un jeep ca al meu, evident, dar altă culoare. Al meu chiar era pe comandă specială, nu existau jucării la fel. I-am luat şi un laptop micuţ, un birouţ cu scăunel directorial reglabil, i-am luat un stilou de aur (ăsta nu era de jucărie) şi multe păpuşi: maimuţoi, animăluţe, soldăţei, pitici, prinţese cărora să le fie şefă, să dispună cum vrea de viaţa lor. De mică voiam s-o obişnuiesc să fie in charge, înconjurată de subalterni muţi, arătoşi, docili, care să stea exact acolo unde-i pune ea. I-am luat apoi şi un cadou cu ţintă precisă: sufletul. E vorba despre un pian, dar la ce scandal mi-a făcut bărbatul chiar nu vreau să-mi amintesc de asta acum...

Ce să vă mai zic, până să-mplinească două luni îi luasem jucării câte nu primesc alţii într-o viaţă. Toate produse de firmă, nu bull-shit-uri chinezeşti sau piratate. Şi probabil că aşa face orice femeie întreagă la minte. Nu m-am oprit nici acum, când mai are un pic şi merge la şcoală. Zilnic îi ofer ceva, de la nimicuri sclipitoare, gen inele, broşe cu camee ori simple pandantive (metal nobil, evident) făcute pe comandă cu eroii ei preferaţi de la televizor, până la - ţineţi-vă bine, ăsta a fost un cadou genial - lenjerie sexy pentru fetiţe. (P-asta i-am luat-o primăvara trecută, că au avut bal mascat de Valentine's Day la grădi; nu vă spun, a fost adorabilă, părinţii celorlalţi copii au căzut pe spate când au văzut-o...) Sau pe la opt luni, fiind în pană de idei, că deja avea de toate, i-am deschis un cont. L-am alimentat pentru început cu zece mii de euro - cu asta am transformat-o probabil în cel mai solvabil copil de vârsta ei din Europa -, şi i-am luat primul său card. PIN-ul era, evident, semnificativ: notele noastre de la naştere, 1010. Când am ajuns acasă am găsit-o plângând, dar i-am arătat cardul şi a amuţit. Abia atunci am realizat cât de bine o nimerisem cu acel cadou. I-am plimbat prin faţa ochilor noua ei jucărie şi a fost vrăjită de plasticul auriu. A lăsat suzeta deoparte şi vreo oră nu l-a scos din gură. I-am arătat că am şi eu unul la fel şi i-am spus o poveste cu tâlc: povestea vieţii sale, al cărei centru de greutate urma să fie acel dreptunghiuleţ magic. Acea bucată de plastic cu cip încorporat avea să mişte toate lucrurile din jurul ei, să dirijeze destinele tuturor oamenilor cu care va interacţiona. Aceea avea să fie bagheta ei magică de zână. Vreo oră am povestit cu ea şi nu vă spun cât de liniştit i-a fost somnul după aceea...

O altă latură importantă a cumpărăturilor priveşte aspectul vestimentar al puiului. Ca şi voi, probabil, ştiam pe de rost magazinele de unde mi-aş fi putut cumpăra eu ce-mi trebuie, dar când a venit momentul să-mbrac un bebe m-am trezit că sunt pierdută. Am avut noroc cu grupul meu de mămici, nu toate cu MBA în management, dar de acelaşi calibru financiar cu mine, deci fete cu care aveam ce discuta. Mă ataşasem de ele prin intermediul unui brancardier de pe ambulanţă, cel mai tare serviciu privat de asistenţă medicală la care aveam abonament.

Pe la începutul vieţii mele de mămică ştiu că l-am prins într-o zi făcând două ture legate şi am discutat cu el de vreo patru ori într-un interval de câteva ore. Mi-a spus atunci la o cafea să nu mă mai agit atât de mult, că ăştia micii-s mult mai rezistenţi decât credem noi. Făcuse vreo doi ani de Medicină, ştia despre ce vorbeşte... Ei bine, printre poveştile lui de la alte intervenţii s-a strecurat una despre o prietenă de-a mea din facultate, cu care nu păstrasem legătura. Era tare sperioasă încă din şcoală, aşa că am recunoscut-o imediat după descriere. Băiatul de pe Salvare mi-a zis că născuse cu vreo trei luni înaintea mea, mi-a dat telefonul ei şi în scurt timp am sunat-o. Aştepta apelul meu, căci Ambulanţa plecase de la mine direct spre ea şi băiatul cu targa îi spusese c-o voi căuta. Ne-am dat întâlnire a doua zi la Mall şi acela a fost momentul în care am aderat la cel mai select club de mămici din partea asta de continent.

Când zic select să nu vă gândiţi la "top 100 de femei de succes". Erau femei cu bani, dar nu ai lor. Masculii cu care făcuseră copii erau însă cu toţii din zona "top 300 oameni de afaceri". Niciuna nu urmase managementul, dar aveau diplome la kil, unele erau deja la a treia facultate. Să le auzi cum se prezentau: anul trecut am luat masteratul în specializarea X, iar acum sunt studentă în anul Y la Universitatea Z din nu ştiu ce capitală vestică. La prima şedinţă chiar m-au impresionat, deşi vorbeau o română stricată. Ţin minte că de-aia le-am şi propus s-o dăm pe engleză - limba afacerilor, sau franceză - limba mea de suflet, ca să ne vină tuturor mai uşor, dar prietena mea mi-a tras un şut pe sub masă şi a schimbat râzând subiectul. Mi-a explicat când am rămas singure: erau ele studente pe la vestite academii occidentale, dar niciuna nu vorbea vreo limbă străină. Una singură, care tocmai urma Colegiul de Apărare într-o ţară nordică, o rupea un pic pe japoneză. Fusese vreo trei ani dansatoare la bară în Kyoto...

Na, că m-am apucat să vă spun ce fete bune erau şi m-am trezit că le bârfesc. Deci, erau o companie super-selectă. Toate arătau binişor (mai grase ca mine, dar, ca să fiu sinceră, nu cu mult), frumuşele când erau aranjate, unele cu pictoriale sexy la activ şi toate cu soţi potenţi financiar din lumea noastră mică: unii în afaceri cu multinaţionala mea, alţii clienţi de-ai bărbatului meu. Erau destul de îngrămădite, dar expertiza lor în shopping pentru copil şi cunoştinţele vaste în beauty-science mă dădeau pe spate şi le suplineau golul din creier.

Ce să spun, mi-au fost de mare folos în recuperare. Erau Dumnezeu în tratamente cosmetice şi nici n-au făcut fiţe: m-au trimis la saloanele lor cu circuit închis, bine ascunse de ochii paparazzi, unde nu intrai decât cu trei recomandări. Mi-au dat cărţi de vizită ale celor mai tari terapeuţi din Centru şi chiar mi-au cedat din programările lor. Pe scurt, m-au ajutat să revin rapid pe linia de plutire. Tot respectul pentru ele şi pentru altruismul lor ieşit din comun (merci, fetele, vă pup!). Fie vorba între noi, era şi normal: dădeam un plus de valoare grupului, eram totuşi cea mai titrată din gaşcă. Eram chiar în "Who's who", nu în anexe, ca ele, chestie care mă transformase într-un fel de lider spiritual al lor.

Anyway, vorbeam despre cumpărăturile pentru pui. Nu vă faceţi griji că n-aţi şti de unde să-ncepeţi. Apelaţi la net, faceţi o analiză a brandurilor şi porniţi-o cu tupeu la atac. Odată intrate pe acest drum veţi vedea cum se deschide în faţa voastră un întreg peisaj comercial de lux pentru copii. Întrebaţi mămici mai experimentate din anturajul vostru - de preferat cu MBA, ele ştiu mai bine. Puteţi apela şi la consilierea vânzătoarelor - ştiu că multe-s nişte acrituri proaste ca noaptea, dar măcar la asta se pricep - şi veţi alcătui foarte repede lista de branduri socialmente acceptate în cercul nostru. Deci d-alea scumpe. (Vă avertizez să nu faceţi greşeala să vă uitaţi la bani, să gândiţi meschin, ca bărbaţii: nu i-o iau p-asta, o poartă un minut şi o aruncă; minutul acela public valorează mai mult decât sutele de ore private, în care pe copil nu-l vede decât bona, poate şi taică-său.) Sunt de mare folos şi site-urile vestice cu produse de lux pentru sugari, că ăştia din Occident chiar ştiu ce-i ăla respectul pentru valoarea copilului.

Ţin minte că în primele luni după naştere nu acceptam să ies din ţară, n-aş fi suportat să fiu departe de bebe, deci când găseam ceva frumos cumpăram online. Baza îmi era însă tot în Mall. Acolo am avut surpriza să descopăr magazine gândite special pentru noi, mămicile din lumea bună. Mă gândesc de exemplu la un butic şic, unde găseam şi hăinuţe pentru pui, şi ţinute all-day pentru mămici. Ce-am mai râs odată cu vânzătoarea când i-am cumpărat fetei primii săi chiloţei de baie Dior, apoi mi-am luat şi mie nişte tanga de seară. Ai mei erau de două ori mai mici ca ai ei... Ce afurisiţi plini de talent sunt şi designerii ăştia de firmă...

Vă mai sfătuiesc să nu intraţi pentru consultanţă în shopping pe forumurile de mămici. Eu am pierdut ceva vreme pe acolo şi e boring rău de tot, te ia somnul, nu alta. "Pls, urgent! Mămica lui Ştefan (2a 3l) vă roagă să-i spuneţi dacă e bine că băieţelul a vomat gălbui şi a făcut caci negru după ce-a mâncat spanac. Mersi mult şi răspundeţi-mi a.s.a.p.!"... Wow, ce cool! Ce-mi place să mă dau pe forumurile voastre! Ce nivel înalt al discuţiilor!... Păi, femeie, ce-mi pasă mie ce-ţi vomită ţâncul? Zi-mi lucruri interesante, că şi a mea vomită, dar nu mă dau pe spate din atâta lucru. D-aia suntem aici, să privilegiem dialoguri pe tema vomei? Ce, n-ai bonă?...

Că veni vorba de forumuri, fac aici o paranteză. O prietenă care tocmai devenise mămică m-a rugat odată s-o învăţ şi pe ea să-şi crească odrasla. Problema era că nu prea ştiam nici eu ce să-i spun, că băiatul ei era mare, avea vreo 5 ani la vremea aia, aşa că ne-am dat împreună pe net, să vedem ce găsim pe acolo.

Cred că-l adoptase mai mult sub influenţa anturajului, căci rămăsese printre ultimele din gaşca veche fără copil. A ţinut pasul cu noi, dar în condiţiile ei. Adică n-avusese chef de Maternitate, cică să nu-şi "strice silueta", şi alesese unul de-a gata. (Între noi fie vorba, avea deja spre o tonă, folosea abuziv cuvântul “siluetă”. Puteai să ilustrezi cu ea mesaje de social & medical awareness de genul "pentru sănătatea dumneavoastră nu vă mai atingeţi de mâncare în următorii trei ani", dar nu te pui cu gustul omului...) Deci, prin intervenţii foarte costisitoare reuşise să pună mâna pe o comoară de băieţel, frumuşel foc şi cu o boală rară la inimă, în fază aproape terminală. (Încă era operabilă, de-aia i l-au şi dat, că ăştia aveau prioritate la adopție.) Ea - suflet mare -, s-a mulţumit şi cu ăla, ce să facă?

Deci, după ce l-a trecut pe numele ei, i-a arătat ea ce-i aia o copilărie fericită. Vreo lună de zile l-a plimbat prin lume, şi-a făcut poze cu el în absolut toate parcurile de distracţie (foarte tare era una într-un montaigne russe în plină viteză prin tunelul groazei: băieţelul holba ochii şi se prefăcea că-i e frică, o dulceaţă de copil). Mai mult, a zis "dă-l dracu' de regim" şi i-a făcut copilului toate poftele, l-a îndopat cu toate bunătăţile, să simtă şi el ce înseamnă viața de om bogat. Apoi, pentru că i se făcea rău de la inimă tot mai des, l-a trimis imediat cu bona la Viena, să-l opereze. Iar ea, dacă tot avea timp liber, a aterizat pe capul meu, cică s-o învăţ să fie mamă.

Deci, nu vă spun că toată ziua ne dădeam pe un forum de mămici. Și, dacă tot nu puteam învăţa nimic util, măcar făceam mişto de proastele de acolo. Băgam posturi la caterincă şi ne prăpădeam de râs când vedeam ce fraiere sunt. Ca să le provocăm, inventam câte o nenorocire d-aia teribilă, că astea stârneau adevărate furtuni de comments-uri. Viermi intestinali gigantici care au pus stăpânire pe copil, bebeluş mâncat de viu de o bacterie necunoscută, furuncule în ochi, plonjoane în haznaua plină, accidente cu supă clocotită, numai d-astea horror inventam, de ajunsese forumul un adevărat Jurnal de ora 5. Ca să vă daţi seama cât eram de tari, aflaţi că nişte prostii d-astea scornite de noi au apărut chiar şi la televizor! Nu mă-ntrebaţi cum, dar producătorii emisiunii reuşiseră să găsească martori oculari și filmări de amator! Plus analişti, specialişti ca să-și dea cu părerea, tot tacâmul...

În sfârşit, distracţia s-a-nchis când ne-a dat afară admin-ul. La o verificare de IP-uri văzuse că toate grozăviile care-i răvăşiseră forumul porneau de la aceeaşi adresă. De, nu ne-am gândit și noi să folosim un Multi IP changer...

Înainte de a încheia vă spun că, teoretic, la categoria cumpărături ar putea intra şi scutecele de unică folosinţă, laptele praf şi hăinuţele pe care le poartă puiul prin casă, dar eu la astea efectiv nu m-am băgat. Vă sfătuiesc să faceţi la fel. Prostiile pe care bona le foloseşte zilnic le pot cumpăra şi taţii. Să mai preia şi ei din greul de pe umerii noştri, că şi-aşa nu fac nimic.