daniel.mafteiu.2: 2.7. mămica şi viaţa sexuală

Am atins deja de câteva ori acest topic, dar am făcut-o superficial şi, oricum, e prea important, merită să-i alocăm un capitol aparte, să-l discutăm pe îndelete. Este clar că naşterea îţi modifică viaţa
fundamental. Nimic nu mai e ca înainte. Familia nu mai eşti tu, este puiul. Casa nu mai e a ta, e a puiului. Nevoile care contează nu mai sunt ale tale, sunt ale puiului. Lumea nu se mai învârte în jurul tău, ci în jurul puiului. Totul pentru tine se transformă în totul pentru copil, el contează, el dictează, el monopolizează resurse, atenţie, interes. Tot ce te înconjoară, tot ce faci şi gândeşti este focalizat în zona lui bebe. În această poveste tu ai cel mai ingrat rol ever: eşti cheia tuturor problemelor şi asta înseamnă o renunţare totală la sine. Te dedici exclusiv puiului, îţi canalizezi toate energiile creative ca să găseşti răspunsuri la problemele sale, să identifici căi mai sigure în evoluţia lui. Te găseşti mereu într-o febrilă căutare a sensurilor pe care le au mesajele sale primitive şi stridente şi tot timpul ai în minte coduri, combinaţii, asociezi situaţii cu soluţii, durate şi condiţionări simple ori multiple, totul pentru a putea decripta corect urletele care sparg liniştea casei. Încerci matematicile superioare, defineşti necunoscutele, variabilizezi constantele, stabileşti factorii de corecţie ai parametrilor ficşi, determini şiruri de variabile random şi calculezi câmpuri finite de probabilităţi, după care aşezi totul într-o matrice şi cauţi s-o rezolvi pe cale statistică. Vezi că nu merge şi discuţi din nou cu medici, asistente, experţi, savanţi, consultanţi, citeşti tomuri de specialitate, participi la discuţii pe forumuri, faci tot ce-i omeneşte cu putinţă ca să înţelegi trăirile puiului, să-i determini nevoile şi să-i oferi cea mai bună creştere. În acest complex de împrejurări ne aflăm noi, cu zbuciumul sufletesc pe care-l are orice mamă. Ei bine, ce vor taţii în aceste condiţii? Sex!

Cum să vă spun: dacă mergeţi pe stradă şi vă iese în cale un bărbat-tată, nici nu contează dacă-l cunoaşteţi sau nu, puteţi să-i strigaţi liniştite în faţă "huo, obsedatule!", că va şti el despre ce-i vorba, nu vă va cere explicaţii. Credeţi-mă pe cuvânt, eu îi ştiu. Şi-i înţeleg mai bine decât se înţeleg ei înşişi. Pentru ei totul e simplu: lasă, dragă, nu te-ngrijora la fiecare plânset, copilul e bine, stinge lumina şi hai să facem prostii, că mi-e dor de tine! La atâta-i duce mintea aia înapoiată. Poate credeţi că exagerez, acum nu vă puteţi imagina atâta insensibilitate. Ei bine, obişnuiţi-vă cu gândul ăsta pentru că pur şi simplu aşa sunt toţi: cu gândul în chiloţi. Şi trag de noi. Încep cu presiunile, cu atât mai puternice cu cât suntem şi noi mai vulnerabile. Şi apără-te dacă poţi!

De dragul vostru aş putea să analizez cu lux de amănunte acele trei luni din viaţa mea, mai precis involuţia relaţiilor cu tatăl puiului, dar cred că amănuntele murdare contează mai puţin. O abordare generală a temei pare mai potrivită, mai ales ca în acest fel pot evidenţia şi învăţămintele pe care vi le ofer. Important e să subliniem de la început că maternitatea ne ajută să o rupem cu trecutul, să-l ţinem pe tată departe de ceea ce vrea, să-l împiedicăm să ne mai trateze ca pe simple obiecte ale plăcerilor sale, accesorii erotice de lux. I-am acceptat atingerile pentru că suntem corecte, am respectat anexa sexuală a contractului matrimonial. Acuma, gata, nu mai suntem obligate să-i cedăm. Suntem mămici!

La câteva luni după naştere eu am avut norocul să descopăr intuitiv o manevră infailibilă de evitare a atacurilor. Recunosc, am spus-o odată la plesneală, dar a ţinut. Să vedeţi cum a fost: acţionase în forţă, nu i-am putut ţine piept şi eram la un pas de un viol conjugal. Cu ultimele puteri i-am spus plângând: ce porcării ai de gând să faci cu mama copilului tău? Replica asta genială a avut un efect fulgerător. Venise la mine ca la curve, dar când am substituit imaginea aia murdară, proiectată în creierii lui de porc, cu icoana maternităţii, l-am ucis. De atunci tot aşa am făcut: venea montat - când îi pornea motorul dădea fuga la mine, ştia că-l ţine puţin -, dar cu vorbele astea îi turnam zahăr în benzină şi-i tăiam cheful instantaneu.

L-am supus unui embargo sexual foarte dur. L-am chinuit cât am putut, dar parcă o şi cerea. Nu înţelegea că NU înseamnă NU şi insista ca prostul încercând să mă ia pe coarda sensibilă: îmi aducea flori, mă suna din oră în oră să-mi spună că mă iubeşte, că-l făcusem tată şi că mă va trata ca pe o zână, că sărută pământul pe unde calc, chestii d-astea din filme proaste, care la mine n-au ţinut niciodată. Se întrista la fiecare refuz, într-o noapte a şi plâns, dobitocul, dar eu luasem o decizie şi nimic nu mă mai putea întoarce...

A-ncercat el şi prin viclenie: odată mi-a pus coniac în şampanie (aşa beau eu seara, înainte de culcare; nu știu cum e la voi, dar pe mine un păhărel de şampanie mă ajută să dorm). A reuşit, de fapt l-am lăsat eu, să mă dezbrace pe jumătate. Evident, jumătatea nepotrivită. Fusesem avertizată de prietenele mele că poate recurge la şiretlicul ăsta, aşa că aveam soluţii. M-am eliberat, m-am dus la puiuţ în dormitor, am luat-o şi am culcat-o-ntre noi. Fetiţa s-a zbătut un pic, că de obicei o lua în braţe bona, nu eu, dar atunci parcă a-nţeles că-şi apără mama, draga de ea. (Ca o paranteză, vă spun că aia a fost doar prima năzbâtie la care îngeraşul mi-a fost complice.)

Să nu credeţi că nu i-am explicat despre ce era vorba. Am făcut-o de o mie de ori. Am avut toată răbdarea din lume, i-am spus-o cu ocolişuri, apoi direct. El, nimic! Parcă era prost, trebuia să-i desenez. Pe urmă a început războiul deschis. Când îl auzeam că vine la culcare, mă prefăceam că dorm. A ţinut un timp, dar perversul a început să mă pipăie şi-n somn, de-a trebuit să schimb tactica: mergeam la culcare după el, cât mai târziu, doar-doar l-oi găsi sforăind. Aiurea! Oricât de bine m-aş fi furişat, se trezea şi mă întâmpina cu "hai să te iubească tata, iepuraş". Singura scăpare: să mă prefac că mi-e sete ori foame. Coboram în bucătărie şi mai stăteam o oră-două, până adormea la loc. Nu vă spun că după trei scheme d-astea a mutat frigiderul lângă pat, să nu mai am motiv de plecare...

Trebuie să recunosc cu toată sinceritatea că i-am permis să se atingă de mine o singură dată. Sunt femeie, ce să fac, am şi eu momentele mele de slăbiciune. De fapt, dacă e să analizăm la rece, m-a păcălit ca pe o proastă.

L-am stârnit din curiozitate, să văd dacă mă mai iubeşte. Era kind of pilit, aşa, credeam că n-o să poată face nimic. Vorba aia, abia reuşea treaz. Dar s-a ambalat rău şi m-am trezit prinsă în capcana mea. Ca de obicei, i-am băgat-o p-aia cu "nu sunt refăcută". Surprinzător, a zis că mă-nţelege şi a cerut să vadă de aproape cicatricile, unde acuzam dureri atroce ori de câte ori venea la mine. Cred că se documentase un pic şi pe net, că a băgat un text mai medical, aşa, de genul "să-ţi maseze tata platforma pelviană, să te faci bine", cu care mi-a închis gura. L-am lăsat, de unde să fi ştiut ce urmăreşte. A stat el un pic pe acolo, presupun că analiza urmele măcelului, a început cu "dă să pup, că trece", la care porcul ştia că nu rezist, şi mi s-a rupt filmul... Dar, pe cuvânt, aia a fost singura dată. Şi cred că după aia i-am demonstrat cu vârf şi îndesat că nu eram chiar sexoholic-ă, cum mă credea el.

Până la urmă v-aţi putea întreba: de ce acest embargo? Păi, haideţi să judecăm invers: de ce nu? Ce-mi mai putea oferi el, discutând la modul pur teoretic? O plăcere de intensitate infinită, care ar fi durat câteva clipe şi, cu puţin noroc, s-ar fi putut repeta de câteva ori într-un interval relativ scurt. E adevărat că, tot teoretic, sau mai exact alături de cine trebuie, am putea vorbi aici despre clipe în care abrogăm legile fizicii şi timpul se dilată într-o eternitate extatică. Continuând la modul ideal, putem presupune că eşti alături de unul care ştie să se poarte, nu te aruncă violent de pe acel Everest al plăcerii. Nu te dă deoparte ca să se ducă el la baie ori să recupereze de sub tine telecomanda. Caută să-ţi prelungească şederea pe acel palier, eventual să netezească drumul spre o nouă ascensiune. O asemenea ofertă, pe bune, nu e de refuzat. Dar aici vorbeam despre bărbatul meu. În primele două luni după căsătorie îmi arătase tot ce putea, mă lămurise. Era prea bătrân pentru gusturile mele. Anemic, dacă mă-nţelegeţi, la pământ din toate punctele de vedere. Nu-l ţineau curelele nici măcar să mă încălzească (când eram gravidă şi mă enerva îi şi ziceam: te dau la "rabla", nenicule!). Deci, pentru atâta lucru să mă murdăresc? Pentru surogatul ăla de amor? Nu! Meritam mai mult de la viaţă, iar decizia mea era definitivă: eram mama copilului său, între noi totul se sfârşise. Contactul pentru perpetuarea speciei îşi atinsese scopul, de aici încolo totul ar fi fost doar păcat. Eu cu ale mele, el cu ale lui. Get a life, man, nu mai hărţui o biată femeie cu copil mic acasă!

Aşadar, ce să vă zic: ţineţi-i pe taţi la distanţă, plângeţi-vă de dureri, ţineţi-vă mâinile încrucişate pe piept, picioarele de asemenea. Totul cu un mesaj clar: de aici nu mai primeşti nimic! Tăiaţi-le elanul erotic prin orice mijloace şi, dacă nu reuşiţi, măcar nu mai simulaţi. Arătaţi-le adevărul, să ştie şi ei de ce sunt în stare, să n-aibă poftă de recidivă. Cât despre nevoile noastre, vă spun eu care-i problema aici: ne descurcăm de minune şi fără ei, doar am făcut-o toată viaţa. Trebuie să ne concentrăm un pic pe necesităţile momentului, pe ce ne prieşte nouă, dar într-o formulă adaptată statutului de mămici.

După ce ratasem inaugurarea noului meu eu cu ajutorul doctoraşului neonatolog şi mofturos, mi-am căutat refugiul în masajul cu happy-end, recomandat călduros de toate fetele din grupul meu. Recunosc, neavând adresele potrivite, la-nceput au fost câteva încercări destul de penibile, cu refuzuri brutale, glume insolente ori pretenţii financiare absurde. Apoi mi-am găsit oaza de linişte la un salon din Centru specializat pe aşa ceva, cu un băieţaş slăbănog şi foarte abil. Era o minune puştiul ăsta, din prima a devenit favoritul meu. Drăguţul, îşi lăsase barbişon ca să pară şi el mai matur... Atingerea lui mă flata mai mult ca orice întâlnisem până atunci pentru că, lucru rar, îi plăcea şi lui. Se vedea pe uniforma de lucru, un şort de surfer. Şi, vorba unui actor porno pe care-l apreciez eu din mai multe puncte de vedere, one can fake anything but this. Deci artă și sentiment, nu doar meserie rece...

Pentru momentele când nu puteam merge în oraş îmi organizasem şi variante de backup. Unele inteligente. Adică, eu mă simt bine cu mine, nu-i o problemă, dar chiar n-avea rost să devin Doamna Dildo. Să mă trezesc cu bătături în zona intimă, ca o prietenă de-a mea, de să nu ştie pedichiurista cum să mi le-nlăture şi să mă trimită la medic, că ea nu se bagă la zone d-astea delicate. Ori să risc să mă prindă bărbatul în acţiune sub cearşaf, foarte vulnerabilă, şi să profite de mine, cum o mai făcuse de atâtea ori. Că la mizerii d-astea se pricepea: se insinua lângă mine în pat, stătea cuminte câteva minute, apoi "dă să mă joc şi eu un pic", pentru ca pe ultima sută de metri, cea mai importantă, să se bage el în faţă şi să strice totul. Aşa că mi-am ales alt "prieten" de nădejde, pe care-l ştiam doar din auzite: hidromasajul la domiciliu, făcut cu uşa de la baie ferecată. Draga mea cadă, cu jet cald, mângâietor şi reglabil, un surogat accesibil oricând şi fără bătaie de cap. Nu degeaba se numea "pentru destresat", îţi lua stresul cu mâna, ca să zic aşa. Şi după aia nici nu mă deranja vreun nătărău molfăind cu periuţa de dinţi în gură că programarea s-a încheiat, să mă-mbrac. Rămâneam captivă în îmbrăţişarea caldă şi-mi trăiam reveria până se răcea apa... Nu vă ascund că după primul contact cu deliciul ăsta am plâns în hohote...

Atenţie, să nu mă-nţelegeţi greşit! Puteţi să vă cumpăraţi şi mama hidromasajului, nu poate suplini varianta bio! Dar, şi aici punctez cât se poate de apăsat, astfel de artificii inteligente ne ajută să trecem mai uşor peste perioada cu dureri, în care dihotomia orgasmului este evident transgresivă şi suntem condamnate de bio-fiziologie să practicăm varianta O.F.P. (fără partener). Părerea mea…

Mi-am propus transparenţă totală, aşa că nu vă ascund că de mare folos în abstinenţa postnatală autoimpusă a fost şi bona. Nu îi pusesem condiţii la angajare, pe atunci habar n-aveam ce mă aşteaptă, dar când au început presiunile asupra mea am folosit-o şi la asta. Şi aş zice că toată lumea a fost mulţumită.

Noaptea aveam mari probleme să-l îndepărtez pe bărbatul meu, mai ales că nu găseam argumente medicale ca să-i refuz chiar toate fanteziile. Noroc că se făcea dimineaţă... Vai, cât iubeam lumina! Cu soarele pe cer eram ferită şi foloseam acest interval ca să-l atrag în capcană. Îi dădusem deja bonei neglijeuri d-ale mele mai vechi şi ea îmi mulţumea ca proasta, neştiind unde bat. Îl sunam la birou şi-i povesteam întâmplări hazlii, unele inventate special ca să-i fac fetei PR de calitate. Odată îi spusesem că fetiţa îi dezgolise pieptul şi se repezise la sfârc, dar fusese tare dezamăgită. Ce păcat că n-o putea alăpta, că sânii îi avea tare frumoşi. Altădată, că bona rămăsese fără bikini şi că-i dădusem eu câţiva care-mi rămăseseră mari şi că ce bine stăteau pe ea. O mai lăudam cât e de cuminte: tânără, frumoasă, dotată de natură pentru încleştări pasionale, dar stă tot timpul la noi, singurică, fără companie de vârsta ei. Numai fitile d-astea băgam.

La un moment dat se prinsese unde băteam. Era el destul de bătrân, gras şi urât, dar nu şi prost. Totuşi, aveam o problemă: fata nu-i plăcea. Tot spunea că-i aşa şi pe dincolo, de exemplu cam ţoapă pentru gustul lui. Mă laşi! Dar când eram eu gravidă şi ţi-o trăgeai cu toate otrepele din Barou cum era? Alea-s stilate pentru că-s avocate de oraş, ca tine?... Sau mai zicea că e proastă. Ce să-ţi spun, ce intelectuali suntem în chiloţi... Cel mai mult mă enerva când o băga p-aia cu "dar eu pe tine te iubesc". Şi eu te iubesc, băi, nene, dar nu despre asta-i vorba. Tema era alta... În sfârşit, ajunseserăm să purtăm nişte dialoguri freaky rău de tot, parcă eram codoaşa care trăgea de client. Abia după vreo lună l-am dat pe brazdă, iar după încă una a cucerit-o şi el pe ea. Nu ştiu ce ofertă financiară a avut, dar ţin minte că-n seara decisivă a venit fata la mine şi mi-a cerut cu împrumut o cămăşuţă de noapte, că pe-a ei cic-o pătase. Era clar, se pregătea de negocierea finală, parcă îi citeam în priviri determinarea, nerăbdarea să învingă.

Văzându-i împreună, m-am bucurat că am scăpat de asalturile lui, dar şi că-şi recăpătase liniştea. Nu sunt o fiară, nu-mi făcea nicio plăcere să-l văd chinuit, chiar dacă ştiam că o merită. Puteam în sfârşit să m-aşez şi eu liniştită în pat, fără să trag pe mine trei perechi de bikini şi două de pantaloni cât mai strâmţi, să-i iasă sufletul până mi-i dă jos. Ori să trebuiască s-o aduc pe fetiţă între noi pe post de scut. (Asta avea efect mai ales când făcea pe ea. Seara, îi şi ziceam bonei să n-o mai schimbe până dimineaţă oricât ar plânge. Şi să nu-i dea nici cu baby speed stick. Prin urmare, vă daţi seama, puţea de trăsnea, mititica. Îi tăia cheful instantaneu... Cred că de la asta-şi dăduse seama şi piţipoanca ce-ncordare era-ntre noi, că exista o breşă pe care-o putea specula).

O studiam şi pe ea cu mare atenţie, să văd în ce ape se scaldă. Dimineaţa, când apăream în bucătărie la cafea, puteam spune cu precizie dacă în seara precedentă primise un dar consistent ori avusese parte doar de o partidă obosită. Umbla tot timpul cu ochii plecaţi, că avea în ea o urmă de bun simţ şi se jena să-mi susţină privirea, dar o trăda gura: botoasă ori, dimpotrivă, crispată ca să-năbuşe zâmbetul de satisfacţie.

Nu are nicio relevanţă, dar nu mă pot abţine să vă spun despre norii care s-au adunat deasupra relaţiei lor atunci când bărbatul meu i-a angajat proastei un bodyguard pentru plimbarea în parc cu bebe. Neavând la dispoziţie un parc de lux (Dumnezeule, multe lucruri importante lipsesc din ţara asta!), mergea cu fata în cel de lângă casă, cu toată lumea, şi acolo se luaseră nişte derbedei de ea, d-aia îi trebuia însoţitor. În loc să se mulţumească cu ce avea, proasta a vrut mai mult şi asta mi-a adus numai necazuri. Bărbatul meu a prins-o cu bodyguard-ul, o făcuseră nesimţiţii pe canapeaua din living, şi i-a tăiat subvenţiile. A vrut s-o dea afară chiar atunci, dar m-am opus. De unde să găsesc eu altă bonă pentru a doua zi, când urma să fiu foarte ocupată? (Aveam o întâlnire importantă cu nişte mămici, că găsiseră un furnizor mexican de hăinuţe din kevlar - nişte minunăţii anti-glonţ şi anti-pumnal - şi organizase ăla o prezentare special pentru mine.)

Ce să zic, am ieşit şi din necazul ăla. Am amânat deznodământul vreo săptămână, până i-a venit curvei mintea la cap. S-a milogit un pic, a dat ochii peste cap şi a plâns exact cât trebuia ca să-l înmoaie. Doamne, cât sunt de proşti bărbaţii!... I-a angajat alt bodyguard - l-a luat de la o bancă, era atât de bătrân că până şi eu îl puteam bate cu o mână - şi viaţa a mers înainte. Iar ea şi-a îndreptat greşeala prin metode clasice: o vedeam pe camerele de supraveghere cu câtă râvnă simula extazul şi-i complimenta bărbăţia. Era atât de falsă, mă şi miram că el, om inteligent, nu se prindea. Ofereau un spectacol de maxim prost gust: închipuiţi-vă 47 de kile de piţipoancă dornică de împăcare faţă-n faţă (sau, în sfârşit, altfel) cu 150 de kile de slană-n falduri, tremurând de poftă. Greţos... Câteodată îmi venea să mă duc peste ei şi să-i spun câteva de la obraz, ca de la femeie la femeie, dar nu se făcea. Aş fi deconspirat sistemul de supraveghere video al vilei şi convenisem cu soţul meu că asta trebuia evitat no matter what...

Ca o concluzie a acestui capitol, vedeţi cât de uşor putem scăpa de corvoada sexuală în slujba obosiţilor noştri. Până să ne întremăm şi să ne aventurăm din nou în valurile vieţii avem nevoie de o perioadă castă, de un strop de neprihănire şi iată ce uşor o putem obţine. Recunosc, nu-i chiar indicat să-i împingem pe bărbaţi pe această cale. Ei au prostul obicei să generalizeze şi, dacă le-am dat acceptul tacit pentru o panaramă, îl vor extinde cu siguranţă la toate celelalte de pe mapamond. Iar când îi tragi de mânecă se apără cu textul "păi, am crezut că nu te superi"... Deci, în mod normal nu e indicat, dar acum, în această perioadă excepţională, când avem nevoie de linişte şi nu ne putem apăra, trebuie să închidem ochii. Va veni mai târziu şi ziua judecăţii, când le vom scoate pe nas tot ce ne-au făcut.

Ca o paranteză, eu pe al meu m-am răzbunat după doar câteva luni, când l-am prins la ea în dormitor, îi făcea masaj exotic! Cu asta chiar depăşise măsura... Porcul, credea că sunt plecată şi oprise înregistrarea video din toată vila, ca să n-am dovezi. Eu observasem deja că nu mai era aşa distant şi-şi desfăcuse larg buzunarele, semn că fata începuse să-i placă, aşa că am aplicat regula de aur a managerului: ai active toxice, fă-le vânt! Vă imaginaţi că n-am dat-o afară din gelozie, să fim serioase, dar nici n-acceptam situaţia asta. Să-i placă de ea? Never ever! Eu eram singura femeie din lume pe care trebuia s-o adore... Poate vă spun mai încolo cum s-au petrecut lucrurile, că situaţia a fost mai complexă.

Cu bărbaţii am rezolvat. Cât despre noi, suntem mari, vaccinate, ne descurcăm. Trebuie doar să stabilim clar ce vrem de la viaţă, ca să ştim ce căutăm, să nu orbecăim în beznă. Să n-ajungem ca o colegă de-a mea, să treacă viaţa pe lângă noi şi să nu simţim nimic. Şi de exasperare să ajungă prietenele să facă acte de caritate cu noi.

Mă refer la o tută de la mine din corporaţie. Era de poveste: la ea în birou nu puteai vorbi despre dragoste, că imediat le făcea pe fete curve, obsedate, nimfomane, cum îi venea la gură... De ani de zile o ştiam, fusese tocilara facultăţii, dar nu se schimbase deloc: veşnic tristă, acră, ostilă. Într-o seară am făcut mişto de ea şi am ameţit-o - nebuna nu bea nici alcool, a trebuit să-i toarne o colegă whisky în suc -, aşa că a ajuns la confidenţe şi i-am aflat și noi secretul.

Mi-am propus să nu detaliez anumite aspecte mai intime, e o lucrare despre copii, dar p-asta chiar trebuie s-o aflaţi, că-i prea tare: până la 39 de ani n-avusese niciodată un orgasm în doi! Never ever! O viaţă de om irosită! Horror... Se măritase de tânără cu unicul ei partener de aşternut - mai bătrân ca ea cu cinci ani -, şi ăla un fraier, şi n-apucase să-nţeleagă nimic din dragoste. Povestea clasică: mototolul presta în dormitor oarecum regulat, dar scurt, trist şi banal, cu apatia emblematică a soţilor rutinaţi, la care adăugăm oboseala cronică a bărbaţilor din ziua de azi, puţinătatea dotării şi o lipsă crasă de imaginaţie. Incredibil, cum se mulţumea ea cu viaţa asta cvasisexuală. Nici de la el nu pretindea mai mult, nici amant nu-şi luase! Am râs cu fetele de ne-am spart, dar ne săturasem de gura ei spurcată şi-am zis s-o dăm pe brazdă. Că n-o făcea pe sfânta, chiar asta era. No man's land în chiloții ei. Deci, am luat-o cu noi la un masaj şi am dat-o pe mâna lui Moş Crăciun (aşa-l porecliserăm noi, că avea barbă şi dăruia la toată lumea). Pe ea o-mbârligasem c-o ducem la un masaj de modelare pe întuneric, cu o doctoriţă...

Nu vă spun ce haos a fost la primul ei extaz asistat! Când a-nceput să urle şi am dat buzna în cameră, micul maestru era aproape gâtuit: de atâta încordare i se puseseră femeii cârcei la ambele picioare! L-am scos vânăt din menghină, pe jumătate asfixiat. Se mai şi speriase, săracul, că i-a făcut ceva rău. Obişnuit cu noi, nu anticipase o reacţie atât de rapidă, la nici un minut după ce intrase pe treabă. Voi vă daţi seama ce hipersensibilitate acumulase femeia în deceniile alea de viaţă monahală?

Ea, nu vă spun, era varză! Confruntată în premieră cu uraganul feminităţii ei, hohotea ca un copil şi ne-ntreba ce-a fost aia. Nu-nţelegea! Cică nu era ce ziceam noi, că nu semăna deloc cu ce-şi făcea ea acasă, să plecăm de acolo, că se simte ciudat. Doamne, cât am râs... Până la urmă am convins-o să rămână la încă un tete-a-tete cu magicianul... Patru la rând a avut, după ce puştiul şi-a revenit şi ea a promis că nu-l mai strangulează. Nu se mai sătura! Toate copioase, foarte rapide - se încingea instant, o şi invidiam pentru asta - şi extrem de profunde. Se auzea prin uşă, cât era ea de antifonică: ziceai că o taie fără anestezie...

Văd că am luat-o rău de tot pe arătură, dar mi-am amintit de acest exemplu "aşa nu!" şi nu m-am putut abţine să vi-l spun. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc c-aş putea ajunge în halul ăsta, cerşetoarea plăcerii, să primesc doar din mila altora, pe programările lor...