5.6. mămica şi viaţa sexuală

            Ajungem invariabil la acest subcapitol şi mă întreb din nou ce lucruri semnificative ar mai fi de spus. E drept, putem discuta la nesfârşit despre diferite modalităţi în care mi-am afirmat propensiunea spre
hedonismul multisexual, dar sunt de părere că ăsta-i un statement extrem de personal, modelele nu-şi au rostul decât pentru inspiraţie. Nu le copiem pentru că pur şi simplu nu se poate, sunt foarte multe variabile de compilat: stilul propriu, temperamentul, nevoile, nivelul presiunii, pretenţiile noastre, înclinația spre compromis şi aşa mai departe. Mai contează foarte mult resursele pe care le punem în joc, mediul în care vrem să evoluăm, coeficientul de expunere la risc pe care ni-l stabilim. Toate acestea şi încă multe altele influenţează profund modul în care ne creionăm propriul standard, ne exprimăm public crezul privind arta de a trăi. E clar, n-am ce tips and tricks-uri să vă ofer. Pe de altă parte, pot extrage din experienţa mea personală nişte considerente teoretice, care să vă ajute să vă împliniţi viaţa după ce copilul face un an. La început de drum veţi fi probabil dezorientate şi nu strică un exemplu.

            Încep prin a puncta poziţia exactă în care ne aflăm: mămici cu MBA, super-job, super-bani, super-poziţie socială. În plus, suntem frumoase, cu poftă de viaţă, vaccinate, trebuie să ne descurcăm. Cum facem? Păi, să vă spun cum am procedat eu. Problemele copilului mă asaltau din toate părţile, toată ziua mă-ntrebam dacă sunt o mămică bună, dacă fac ce trebuie ca să-i asigur un viitor bun fetei. Când am delegat problema spinoasă a educaţiei şi am rămas doar cu supravegherea, în sufletul meu a apărut un gol. Mi-am dat seama că mă neglijasem, dar şi că aveam resurse inepuizabile de energie pe care nu le foloseam.

            Nu pot demonta aici pentru voi procesele mentale care m-au măcinat, dar la un moment dat ştiu că m-am dezlănţuit. Vă explic imediat de ce. Toată viaţa mea am abordat acest subiect cu mult calm, cu o seninătate sufletească zic eu firească, împăcată cu ce-mi furniza soarta la pat. Bun, rău, asta e, poate data viitoare va fi cu mai mult noroc. A, că mai încercam eu să păcălesc destinul ca să pun mâna pe câte un loz câştigător, că mai furam startul, că măsluiam alegerile masculilor din jur ca să-mi îmbunătăţesc viaţa mie, nu alteia, astea-s chestii normale. Altfel, eram împăcată. Nu mă revoltam, nu mă agitam, totul decurgea în linişte. Dar în acea perioadă am început să observ nişte lucruri. Toate mămicile din grupul meu VIP afişau cu îngâmfare o viaţă sexuală fericită. Vorbeam mult pe mess şi cel puţin o dată pe săptămână făceam teleconferinţă. Ei bine, ele aveau întotdeauna noutăţi hot din zona dormitorului. Mă înţelegeţi? Întotdeauna! Iar eu trebuia să tac şi s-ascult, căci la mine-n zonele erogene nu prea se-ntâmpla nimic deosebit. Sau, în sfârşit, se mai întâmplau lucruri, dar departe de aspiraţiile mele.

            Să vedeţi ce presiune puneau pe mine cu poveştile lor. Una cică se împăcase intempestiv cu un iubit mai vechi şi acum nu ştia cum să se-mpartă între ăla şi cel nou fără să se prindă nici unul, nici celălalt. Nesătula, îi voia ea pe toţi! Alta, că hăndrălăul ei - gelos şi posesiv mai ceva ca un soţ - o muşcase de gât ca să-şi marcheze teritoriul şi-i lăsase vânătăi explicite; nu cumva ştiu eu vreun ortoped discret, să-i pună un guler cervical până-i trece? Am trimis-o la un prieten, ce era să fac? Sau alta, o tânără speranţă a grupului nostru, născuse de vreo şase luni. Avea necazuri mari după ce o prinsese soţul alăptând într-un separeu la club. La sân ţinea un "bebe" de vreo 60 şi ceva de ani, partener de-al lui de afaceri. Un miliardar austriac cu fantezii d-astea mai bolnave. Auzi, lapte de mamă...

            La birou, la fel. Dimineaţa la cafea ploua cu poveşti juicy. Se confesau ce iubiţi mai agăţaseră şi cum le agresau ăia din toate poziţiile, în toate împrejurările, cu sau fără foc de avertisment. Şi nu se limitau să descrie pe larg, intrau în detalii d-alea scârboase, de nu le spui chiar orişicui... Mă enervau la culme! Soro, sunteţi obsedate? Daţi-o dracu' de treabă, altceva nu mai faceţi şi voi p-acasă?... Şi, reţineţi, asta era doar în zona de top-management. Dar eu îmi spionam subalternele urmărind ierarhia până jos de tot. Nu-ntâlneam decât priviri satisfăcute! Grase, urâte, proaste, nesimţite, nu conta: viaţa scosese în calea fiecăreia un partener. Chiar şi menajerele aveau expresia aia mulţumită, pe care mi-o aruncau sfidător în faţă când mânuiau tandru mopul: eu am făcut-o aseară şi a fost bine. Dumneavoastră, Şefa? Când îmi aruncau privirile alea infatuate, dădeam cu ele de pământ de nu se vedeau...

            Cum să vă spun, trăiam pasiv acest tumult sexual generalizat, în care părea să fie angrenată toată planeta, şi mă rodea depresia rău de tot. Asta da, aia da, ailaltă da, toate fraierele da! Şi eu? Eu ce făceam? Aveam asemenea experienţe doar ocazional! Vă daţi seama că înnebuneam în atmosfera aia, trebuia să fac ceva. Eram mămică, dar asta nu-nsemna că n-am şi eu dreptul la o felie de tort. Ba chiar la întreg tortul, judecând după valoare. De ce să stau departe de fericire? De ce să fiu ocolită de furnizori? De ce să n-am şi eu ceva super-hot de povestit?

            Aici trebuie să vă împărtăşesc o altă observaţie personală: de când născusem, bărbaţii mă priveau un pic altfel. Parcă începuseră să mă ocolească, maternitatea mă transferase într-o altă lume, una în care ei se cam feresc să acceadă. Şi când ţi se pune eticheta asta pe frunte, "are copil", anumite componente ale vieţii tale suferă un recul incredibil. Adică, în ochii unora, gata, eşti out! Băi, nene, e normal să am alt statut, să se schimbe ceva. Dar de ce în rău? Am copil, asta e, viaţa merge înainte! Doar n-o să mă călugăresc! Au şi mămicile nevoile lor. Cu ce vă împiedică bebe să vă exprimaţi sexualitatea debordantă în zona mea?... Văd că iar m-am înfierbântat. Aşa fac întotdeauna când îmi aduc aminte de acele frustrări, mă apucă pandaliile...

Apropo de asta, îmi amintesc de un episod haios trăit alături de un popă. E prima oară când povestesc asta cuiva... Ştiu, cu un popă sună chiar ciudat. Şi vă jur, chit că era un bărbat super-prezentabil, nu m-aş fi dat la el dacă-aş fi ştiut pentru cine lucrează. Când îl agăţasem în benzinărie văzusem eu că-i îmbrăcat în negru şi are la maşină număr cu JYZ, dar mi-am zis c-o fi o coincidenţă. Icoane agăţate de retrovizoare au destui, iar despre sutana de pe bancheta din spate m-am gândit c-o fi luat-o şi el pentru altcineva.

În sfârşit, nu contează ce-am făcut noi la motelul unde ne-am retras, dar am și vorbit un pic. Aflu că-i doctor de suflete şi zic să mă eliberez inclusiv în plan spiritual. Deci, m-apuc să-i împărtăşesc din durerile mele şi-i zic ce v-am spus şi vouă mai devreme, despre colege şi supliciul confesiunilor. Să vedeţi fază: deodată-l văd că se luminează la faţă şi-ncepe să-mi povestească aceeaşi dramă în versiunea lui. Efectiv îl înnebuneau spovedaniile enoriaşelor tinere din comunitatea păstorită de el, un sat obscur din preajma Centurii. Cică-n zilele cu trafic blocat veneau fetele să-și ceară iertarea chiar şi de trei ori pe zi... Abia atunci ne-am dat seama că amândoi duhovnicim grupuri depravate şi că rolul nostru de lideri spirituali e să cunoaştem îndeaproape preocupările mărturisitorilor noştri. După aia am făcut schimburi de experienţă până n-a mai putut! Eu, vorba lui, în calitate de Mare Preoteasă a Gomorei corporatiste, că aşa-mi zicea, nebunul...

Am încercat şi câteva chestii mai speciale, inspirate din spovedanii. Nostime, pe cuvânt; şoferii de TIR chiar au fantezie. Aş fi crezut că le ştiu pe toate, dar uite că trăisem s-o fac şi p-asta: un popă să mă iniţieze pe mine în geometria de alcov... Oricum, m-am bucurat să constat că în domeniul plăcerilor încă se inova, chiar dacă noutățile aveau un iz oriental pregnant.

            Aşadar, cam în acea perioadă am hotărât că sosise momentul să-mi fac upgrade la viaţa sexuală şi primul lucru pe care l-am rezolvat a fost să-mi adaptez comportamentul de piaţă la era digitală. Măcar atât să-nvăţăm din marketingul holistic: să depăşim barierele zonale şi să ne prezentăm oferta la nivel global. Mi-am creat conturi pe absolut toate site-urile de social networking, şi generaliste, şi d-alea exclusiv romantice: facebook, Hi5, fotolog (hola, prieteni din Spania!), iWiW (aici mă înscrisesem la recomandarea unei foste colege din Budapesta), twitter etc, dar şi d-astea mai obscure, de cartier, gen intimitate.ro. N-are rost să înşir aici alte nume, dar vă spun că am devenit clienta tuturor.

            Dacă primii paşi în această lume au fost ezitanţi, în scurt timp m-am felicitat pentru decizie: mi-am găsit acolo mai toate prietenele. Nici nu ştiţi ce mică e lumea: le recunoşteam în poze sau, la alea mai discrete, după nickname, adresă de mail, descriere, aşa că am aflat şi de unde atâta succes pe capul lor. Gata, nu-mi mai puteau scoate ochii cu măreţele lor cuceriri, găsisem şi eu balta cu peşte, ajunsesem şi eu la un click de fericire... Cum să vă spun care-i faza cu e-socializarea asta în viaţa unei mămici cu chef de viaţă: e un adevărat pansament pentru singurătate!

            Ca să continuu la subiect, aş vrea să vă împărtăşesc încă un mare secret. Este vorba despre un model de comunicare nebăgat în seamă de multe dintre voi. Şi-l ignoraţi pe nedrept, credeţi-mă. La mine şi-a demonstrat eficienţa cu vârf şi îndesat. Vă spun doar atât: când fetiţa mea a împlinit un an şi 8 luni mi-am schimbat numărul de înmatriculare la jeep-ul de oraş. Am optat pentru "WET", ca să fie clar!

Nu vă spun coincidenţa dracu': fix a doua zi m-am lăsat agăţată la o benzinărie de la marginea oraşului. Era un puşti prăpădit cu numărul PH-nu ştiu cât-XXL. Avea o Dacie nenorocită, o văd şi acum în faţa ochilor, dar parcă te mai uiţi la maşină? Doar ştiţi cât de intens discutăm între noi despre o asemenea întâlniri, ce visuri sălbatice avem, cât sperăm ca măcar o dată în viaţă să experimentăm şi noi asta, să simţim cum e... Eu aveam deja câţiva tipi d-ăştia în background, dar acum era ceva cu totul special: pe ăsta-l întâlnisem în benzinărie! (Vă fac aici o confesiune intimă: fantasma mea cea mai hot se petrece în acest decor. Nu ştiu de ce-am dezvoltat eu o fixaţie pe locul unde mergi să-ţi faci plinul...) Deci, am marşat fără să clipesc, mai ales că eram tare mândră de noul meu număr de mașină, care-mi susţinea fără echivoc disponibilitatea. Deci, când mă acostase XXL-ul am crezut că-mi pusese Dumnezeu mâna-n cap. M-au luat urgent frisoanele, ţin minte că mugurii plăcerii mai că-mi spărgeau bluza. A văzut şi casiera şi mi-a făcut cu ochiul...

Acuma, nu e cazul să fiţi invidioase, că n-aveţi de ce: a fost ţeapă, fir-ar să fie! Şi să nu credeţi c-aş fi vreo fraieră. Normal că m-am uitat, dar avea parpalacul încheiat la toţi nasturii, nu se vedea nimic, aşa că am mers pe încredere. D-aia vă şi spun, nu vă lăsaţi agăţate de bărbaţi cu pardesiul încheiat, că ăştia sigur au ceva de ascuns...

Am ales atacul mişelesc, recomandat de experţi în astfel de situaţii. V-o spun ca să-nţelegeţi de ce n-am descoperit impostura nici măcar în ultimul moment. Că doar n-am retrovizoare... S-a foit un pic, a gemut uşor (m-am gândit că s-a lovit de marginea patului, că mă lovisem şi eu când urcasem) şi a aprins o ţigară. Atunci m-am întors şi eu la el să-l întreb ce dracu' l-a apucat fumatul înainte. El, în timp ce-şi căuta boxerii: "eşti tare, păpuşă, să-mi dai telefonul că sigur te mai sun!". What?!?!?!?! Mă, tu eşti cu capul sau ce?

Nu vă spun ce criză de nervi am făcut: râdeam şi plângeam! Râdeam cu ochii la "XXL", de fapt un S banal, modest la modul cel mai trist, de care e plină lumea, plângeam cu gândul la mine... Întâi m-a făcut nebună, m-a şi-njurat de mamă, apoi s-a calmat şi a recunoscut că luase numărul la rând, nu preferenţial. Culmea culmilor, nici măcar nu era Solenza lui, ratatul. Era a lu' taică-său, i-o cerea doar când mergea la agăţat! Toată săptămâna aia am fost întoarsă pe dos...

            Dacă tot am ajuns la sectorul auto, o constatare personală. Una de sorginte selectă, căci am prins-o din zbor la Londra, la o conferinţă a lui Michael Porter, un Dumnezeu în orice issue legat de competitivitate. Îmi închipui ce maşini bengoase conduceţi voi, dar poate nu realizaţi cât e de important să le analizaţi comparativ cu maşinile celor pe care puneţi ochii. Dacă au limuzine mai proaste, e bine. Nu contează la ce capitol: clasă de putere, cilindree, accesorizare, preţ, brand, orice, dar la ceva trebuie să vă bateţi partenerul. Doar aşa e stimulat să-şi ia revanşa, să vă demonstreze că-i tare, altfel e câh. Aşadar, îl vreţi motivat, stârnit, brutal, răzbunător, devastator? În clipele tandre întrebaţi-l de ce nu şi-a luat și el o maşină ca lumea. Au şi bărbaţii piticii lor pe creier, iar fixul ăsta cu maşina merită zgândărit, că de obicei se lasă cu bucurii imense...

Pe unul care abia îşi luase un pseudo SUV din ăla indiano-chinezo-coreean, încă avea număr provizoriu, l-am chinuit eu rău de tot. Am scos şi untul din el...

Să vedeţi cum a fost: ne intersectaserăm drumurile în parcare la Mall, în faţa singurului loc liber, unul pentru handicapaţi. Era cât pe ce să mă bag, dar mi-a luat faţa, nesimţitul. Dacă n-aş fi frânat, mă lovea. L-am privit de sus, întâi pe el, apoi girofarul pe care şi-l montase pe bord, şi i-am dat prioritate cu un zâmbet din ăla special de-al meu (îl mai încercasem, ştiam că e de efect). Pe urmă a trebuit să parchez într-un rond de flori, după ce-am urcat o bordură destul de înaltă, dar ce să zic, jeep-ul meu poate.

Nu vă spun: m-a căutat nebunul prin tot Mall-ul şi nu s-a lăsat până nu mi-a oferit o cafea, să-mi povestească el că se grăbea foarte tare atunci când mi-a luat fața, apoi să-mi zică și de ce sunt mai bune maşinile asiatice ca alea nemţeşti. Apoi m-a invitat la mine acasă, că la el era deranj. Fata mea se afla la mama, soţul plecase din ţară, ce să zic, era un moment bun să-l las să-mi încerce suspensiile. Ca locaţie pentru acel drive-test am ales totuşi un hotel...

Bun bărbat, capabil, nimic de zis, deşi vorbea foarte murdar: două cuvinte, trei înjurături, că era developer imobiliar şi lucra numai în şantier... Dar nici eu nu stăteam cu mâinile-n sân: când vedeam că pierde viteză îi zdrăngăneam cheile mele la ureche şi-i şopteam scurt: "ţi-a murit motoru'? ia d-aici, asta-i maşină!". Să-l vedeţi cum făcea, parcă-i băgam un ac în fund. O duşmănie aşa de constructivă n-am mai văzut...

            Aş vrea să vă vorbesc un pic şi despre tăticii agăţaţi în parc, când o plimbam pe micuţă. E o ultimă tactică de îmbunătăţire a vieţii de mămică şi, totodată, o modalitate de a repara o nedreptate socială, de a întoarce binele pe care l-am primit. Pentru că, oricât v-ar veni de greu să credeţi, sunt şi unii tătici, cei drăguţi, evident, care trec prin aceleaşi suferinţe ca noi. Sunt şi ei înlăturaţi cu brutalitate de la împărţirea plăcerilor, deşi vezi în ochii lor că nu merită asta. Eu am trăit o asemenea experienţă, în care am primit enorm, dar am şi dăruit, şi care are putere de exemplu.

            Imaginaţi-vă o după amiază însorită. O plimbam pe fetiţă într-un parc din centru, pe o alee largă, între castani seculari. Prin tunelul verde, noi, zânele: una în mărime naturală, una în miniatură. Amândouă frumoase, glamour grupa mare (mai ales eu), cu stil şi personalităţi dominante, fiecare super-tare pe nişa ei: eu la tineri, ea la copii. La microscop dacă m-ai fi analizat şi tot perfectă eram... Pe sub pardesiul din caşmir purtam o robe-chemise olive, cu jeanşi negri slim-cut şi nişte cizme bej din piele întoarsă pe care tocmai mi le luasem de la Paris, o frumuseţe. Nu vă spun de lenjerie: chiloţei minusculi Victoria's Secret şi o bustieră push-up, piese care mă făceau să mă simt extrem de sexy. Îmi făcusem şi o coafură voluminoasă de divă, cu şuviţe prinse pe lângă tâmple şi restul părului peste umeri. Plus că eram machiată impecabil, tocmai ieşisem de pe mâna unui make-up artist. Despre fată ce să zic: şi ea era bine.

            L-am plăcut de când l-am văzut venind spre mine, dar şi el a tresărit. Ba chiar a mijit ochii să mă vadă mai bine. Înalt, un pic adus de spate, uşor ofilit (avea 45 de ani, dar zău că nu-i dădeai nici 44), cu o nobleţe a trăsăturilor subliniată de ochelarii cu ramă fină şi, asta am aflat-o mai târziu, o tandreţe surprinzătoare la un bărbat. Avea o expresie aspră, de om lovit crunt de soartă, brunet grizonat, ochi căprui şi palme cât lopeţile (canotor în studenţie). L-am filat când s-a aşezat lângă groapa cu nisip, am ochit copilul pe care-l supraveghea şi am luat-o spre el. Abia o mai stăpâneam pe micuţă, atât se agita de tare la vederea nisipului: ţipa şi se zbătea să evadeze. Noroc că era legată de căruţ, că ar fi rupt-o la fugă imediat. Am mai dat o tură, să nu bată la ochi abordarea, i-am deschis centurile şi am lăsat-o la joacă.

            Nu vă povestesc ce băieţel sociabil avea: cu un an mai mare ca a mea, a venit la ea imediat. M-am aşezat la două bănci distanţă şi oarecum cu spatele la copii, ca să-i cedez lui iniţiativa. N-am avut prea mult de aşteptat: ca de obicei, micuţa domnişoară i-a pus cavalerului o lopăţică de nisip în cap şi gata încăierarea, cu urlete şi gheare în ochi. I-am despărţit pe copii, le-a oblojit el zgârieturile (tată grijuliu, avea trusă medicală şi triunghi reflectorizant la cărucior!), apoi s-a aşezat lângă mine pe bancă. Şi el avea un Executive MBA, lucra pentru o multinaţională din domeniul petrolier cu headquarter la Kiev (de-aia nu-l ştiam) şi îşi făcea concediul în ţară după ce nevastă-sa născuse a treia oară în ultimii cinci ani.

            Am vorbit mult - o să vă mire, am comunicat de-a dreptul, ceea ce mi se întâmplă destul de rar când discut cu un bărbat -, i-am descifrat întristarea din priviri şi mi-am dat seama că în pustietatea acelui parc îmi găsisem omologul pereche, partenerul pereche, ce mai încoace şi-ncolo, sufletul pereche. Ne-am înţeles atât de bine, că după vreo oră am chemat bonele, le-am zis să ia puii şi să dispară. Fără să mai schimbăm vreun cuvânt, am pornit-o tremurând spre un hotel din apropiere. Măcinaţi fiind de acelaşi tip de depresie, conveniserăm tacit să exersăm împreună singura operaţie în care minus cu minus dă plus: înmulţirea...

A fost o decizie de impuls şi aparent nu tocmai fericită. Judecându-i uzura, golul din priviri şi umerii aplecaţi, mă aşteptam la o preluare ostilă, cu şicane fizice de netrecut, generatoare de negocieri penibile, frustrări şi dureri de cap. Şi acum v-o spun p-aia dreaptă: la cum gândeam atunci, dacă n-aş fi fost împinsă de nevoie nici nu m-aş fi băgat la categoria asta de vârstă.

Error!!! Habar n-aveam eu ce clipe de satisfacţie nebună urma să-mi ofere acel mascul blazat, care aparent semnase capitularea în faţa vieţii. Ce potenţă incredibilă camufla aspectul său obosit, ce dezlănţuiri frenetice ascundea răceala din ochii lui şi cu ce efecte devastatoare asupra mea! În cameră a trebuit să pornim televizorul şi să dăm sonorul la maximum... OMG, mă ia cu ameţeală când îmi amintesc! Îi ador pe tăticii de 45 de ani, care n-arată nici de 44!

Pe o scală de la 1 la 9, unde 1 era non-valoarea soţului meu, iar 9 - nota meritată de cel mai bun bărbat care trecuse vreodată prin patul meu (10-le e rezervat profesoarei), prestaţia lui se ridica la nivelul incredibil şi nesperat de 7,5! Vă închipuiţi că surpriza era totală, de câte ori mă duceam la baie mă ciupeam ca să fiu sigură că nu visez. Mă şi pupam în oglindă pentru inspiraţia de a-l fi agăţat aşa, fără recomandare, fără niciun interes, just for fun. Voi vă daţi seama ce pleaşcă picase pe capul meu? Cum reuşisem eu să reproduc în parc, cu totul întâmplător, modelul teoretic de business cu "b" mare: cererea perfectă şi oferta ideală? Asta, în condiţiile în care la şcoală ni se spune că probabilitatea de apariţie spontană a acestui eveniment e practic nulă...

Chit că relaţia noastră a durat doar vreo două luni - şi-a prelungit concediul cât a putut, dar tot a trebuit să plece la birou, că-l săpa tare de tot un grec din board - am tras învăţăminte preţioase din relaţia aia. Mi-am dat seama că apatia semenilor noştri cu pantaloni, deşi o tot blamăm, e câteodată un formidabil combustibil pentru motorul plăcerii. Cel puţin în cazul lui, atitudinea glacială se convertea în impuls sexual la paritatea 1:1. De-aia am şi hotărât să mai încerc parteneri din ăştia cam vârstnici şi cu handicap emoţional aparent. Totuşi, găinul bătrân...

            Simt că am alunecat din nou pe panta confidenţelor nepotrivite într-un compendiu axat pe copil, mă opresc. Sunt numeroase alte trucuri de îmbogăţire a vieţii sexuale, nu stau eu să vi le enumăr aici pe toate. M-am mulţumit să le menţionez pe cele legate de statutul de mămică, pentru că apariţia lui bebe schimbă mult datele problemei şi, dacă tot sunteţi la-nceput de drum, simt că vă pot ajuta să depăşiţi bariera asta. Despre celelalte nici n-are sens să vorbim: le cunoaştem din tinereţe, le-am tot discutat între noi, le-am tot rafinat, ne pricepem. Dacă vreţi să le aplicaţi, în ce împrejurări, cu cine şi de câte ori - treaba voastră. Eu cred că fiecare e liberă să-şi modeleze strategia după cum doreşte. Mi-am făcut datoria oferindu-vă acest îndrumar teoretic. Mai departe nu pot decât să vă urez noroc, că asta-i problema.