daniel.mafteiu.2: 6.4. managementul timpului liber

Dacă educaţia e oarecum pe mâini bune, e timpul să ne ocupăm şi de timpul liber al preşcolarilor. Acest aspect este foarte important în ascensiunea lor, nu trebuie lăsat la voia
întâmplării. Îi programăm pentru succes 24/7, nu-i loc de odihnă. Prin timp liber I mean vacanţe, iar astea trebuie gândite şi pregătite în amănunt, să-ţi ţii puiul ocupat, să-i modelezi cum trebuie personalitatea, să-i oferi o viziune coerentă asupra lumii.

Vă spun eu care-i problema aici: trebuie să gândeşti în perspectivă. Eu şi cu taică-său nu ne făceam niciodată concediile împreună şi, oricum, niciunul dintre noi n-ar fi ales o destinaţie potrivită pentru fată. Aşa că am gândit călătoriile doar pentru ea şi i-am făcut un grafic de travel pe următorii 8 ani, să nu mă mai doară capul. Aveam consultantul meu (mi se dedicase în exclusivitate după ce mă google-ise şi aflase ce calibru am), aveam Enciclopedia Brittanica, n-a fost greu să pun pe o schemă tot ce era a must. După asta mi-a rămas doar să aştept facturile proforma şi să le plătesc.

Că veni vorba de concedii, bărbatul meu mergea cu prietenii ori la vânătoare, ori la pescuit, ori la amândouă simultan. Iar eu, cel puțin în prima perioadă după naștere, mergeam la munte cu mămicile mele din grupul VIP. Măcar o dată la două luni puneam la cale câte o ieşire din aceasta de relaxare, unde ne duceam fără copii: doar noi şi problemele noastre. Închiriam acolo o vilă şi ne făceam rău de tot de cap. (Jocuri de cabană între fete, nu vă gândiţi la prostii!)

Două distracţii mai cool ştiu că aveam: un concurs de estimat suma dintr-un teanc de bancnote fără să le numeri şi altul de orgasme sintetice. La primul le rupeam: nu mă înşelam niciodată cu mai mult de cinci sute de euro. Şi lucram cu bani mari, nu cu mărunţiş. Cât despre simulări, acolo să vezi luptă de orgolii. Pe vorbe, toate se dădeau experte, aşa că foloseam ocazia asta ca să verificăm cât de tari eram pe bune. Deci, seara, după ce ne beam şampania, venea momentul adevărului. Cum s-o iau pe fată cu mine la așa ceva?

Să lăsăm distracţiile pentru adulţi, căci vorbeam despre vacanţele copilului. Vă avertizez că şi în acest domeniu sunt concepţii învechite: unii medici spun că la vârste mici nu-i bine să-i duci pe copii în călătorie, că lor le prieşte stabilitatea, confortul constant. Că nu-s copţi să guste turismul la intensitatea specifică adulţilor, că-i stresează toată povestea cu drumuri, bagaje, check-in, check-out, hotel etc. Aiurea, vrăjeli de medic stupid! Fata mea era familiarizată deja cu drumurile, în maşină se simţea ca acasă, iar cu mutările se obişnuise, că tot timpul era cu geamantanul făcut: ori să plece la mama, ori să vină la noi. Şi, oricum, ce să fac cu ea în vacanţe? S-o ţin acasă? Să povestească la grădi cum a petrecut ea în Sectorul 2, la bunica, făcând teme şi uitându-se la desene animate? Sau la ţară, la mătuşa, jucându-se pe islaz? Şi să o umilească ăilalţi cu Hawaii, Canare şi Dubai? Nu, mămică, nu merge aşa! În prima ei vacanţă fata mea a văzut Parisul. A plimbat-o bona pe la toate obiectivele pe care i le trecusem eu pe listă, să vadă şi ea unde am făcut MBA-ul, să intre în contact cu civilizaţia.

Poate înclinaţi din nou să-i credeţi pe taţi, care pun aceeaşi placă învechită: efort inutil, scump, obositor pentru copil, risipă de resurse cu efect zero. Greşit! La grădi, după numai două vacanţe petrecute în străinătate, fata mea a fost aleasă în mod democratic şefa grupei. Şi, jur, n-am măsluit alegerile! A fost pur şi simplu efectul devastator al DVD-urilor cu poze pe care i le-am trimis educatoarei, bineînţeles după ce postasem imaginile pe net (că-i făcusem fetei site şi blog, le luasem la pachet)... Deci, cu fiecare acţiune de genul acesta îmi împingem copilul mai sus, îi creştem prestanţa, îi consolidăm statutul de winner. Pe cine să accepte generaţia lor ca lider? Pe unul care şi-a petrecut vacanţa la Paşcani, unde s-a jucat cu căcăreze de capră şi a luat căpuşe, ori pe un copil de familie bună, care a văzut lumea, se uită pe hartă şi zice done that, been there, deci judecă lucrurile dintr-o perspectivă globalistă de la cea mai fragedă vârstă? Fetelor, ce mai încoace şi-ncolo: dacă visăm la fel pentru copiii noştri, that's the way to do it.

Trebuie să recunosc că, de când am demarat proiectul ăsta, doar anul trecut am ratat ţinta de turism. Aveam pe acasă nişte necazuri şi, mai grav, m-a lăsat baltă consultantul de travel, un absolvent de Geografie. Nu-i mai ajungea cât îi dădeam şi a plecat la muncă în Italia, aşa că n-am mai apucat s-o trimit nicăieri.

Ăsta era un puşti super hot, cu un wild look, când apărea provoca mare nelinişte printre fuste. Ştiu că l-am chemat odată la mine la birou, că n-aveam timp să merg eu la el, şi au căzut toate colegele pe spate. Figură dezgheţată, cu trup bine lucrat, categoria Chippendale - la şcoală fusese căpitanul echipei de handbal - şi cu nişte degete butucănoase, dar foarte sexy (ah, mor după bărbaţii cu mâini puternice). Aproape vegetarian, ca mine, nefumător, nebăutor, discret şi foarte comod ca relaţie: always available. Cum să vă spun, era un tip trecut by default pe love mode. Şi atent la nevoile mele tot timpul, nu doar până să mă urce-n pat ori să-mi ia banii. Plus că se pricepea să facă un masaj la tălpi dumnezeiesc...

Când aveam chef de joacă îl anunţam, mă urcam în maşină şi mergeam aproape 60 de kilometri. Parcam vreo trei ore în faţa blocului unde era agenţia asta a lui obscură de turism şi acolo să vezi trăiri on the edge. Căci el chiar ştia să ofere plăcere: încleştări dramatice, încheieturi forţate la maximum, muşchi încordaţi să plesnească, ţipete înăbuşite cu greu şi pulsul la 220, mereu în pragul infarctului. Când plecam de la el, întotdeauna trebuia să trec pe la manichiuristă, că-mi făceam praf unghiile în tăblia patului şi-n tencuială...

De-a lungul timpului elaborasem chiar un scenariu standard pentru încălzire. Recunosc, ideea lui: eu eram menajera, el era şeful. Să vedeţi cât de sexy arătam cu basma şi mopu-n mână... Nu prea le avea el cu actoria, îi trebuia vreo oră până să-şi intre în rol, de apucam să-i fac curat prin tot apartamentul. Dar şi când îmi făcea semn să-i golesc coşul de sub birou să vedeţi ce nebunie ieşea acolo. La actul întâi întotdeauna simulam un viol delicios (a trebuit totuși să-i fac pe comandă un birou mai înalt, că tot timpul mă umpleam de cucuie.)

În sfârşit, ce să mai zic: când a plecat omul din ţară au picat şi turneele pregătite pentru fată în acel an.

Aşadar, în primăvara aia a stat săracuţa la mama mea, în compania meditatorilor de franceză, aritmetică, dans şi pictură. În vacanţa de vară a fost un pic mai greu, dar am avut eu grijă ca fata mea să-şi petreacă timpul în mod constructiv. Pentru că avea la dispoziţie timp berechet, am intervenit un pic asupra fizionomiei, că se cam impunea.

Acuma, sper că nu vă imaginaţi c-aş fi vreo nebună care-şi operează estetic fata la cinci ani şi opt luni. V-am spus, a fost o nimica toată. De fapt, un banal lifting al sprâncenelor. Era ea frumoasă, bucăţică ruptă din mine, dar ochii îi moştenise de la taică-său, cu sprâncenele uşor căzute. Cum să vă spun, aveau aşa un aspect anxios, supărat şi mă avertizase un consultant în psihofiziologie că la vârsta adultă efectul urma să fie de complexare. Acum, dacă tot se ivise ocazia, mă hotărâsem să-nlătur problema. I-am transmis bărbatului meu prin intermediul bonei că plecăm amândouă la mare - pe atunci era şi el internat în spital şi mă tot întreba pe unde-i fata, să i-o aduc - şi am trecut la treabă.

A fost destul de greu să conving un medic să se bage, dar s-a rezolvat la o clinică privată din Moscova. V-am mai spus, la privaţi faci orice câtă vreme e pe banii tăi. Mai ales la ruşi. Una peste alta, mi-a plăcut doctorul: nu figurant ca ai noştri, a fost total deschis la discuţii. Ba chiar mi-a zis că are pe stoc și nişte implanturi mamare măsură mică. Mi le dă la ofertă, nu cumva vreau să i le pun fetiţei? Tentant, nu zic nu, dar m-am limitat la sprâncene... În sfârşit, avea omul ăla o mână de înger: a taiat-o, a cusut-o şi după vreo două luni aproape că nu se mai vedeau urmele. Doar cu bandajele a fost un pic mai greu, că-n alea şase săptămâni cât a trebuit să le poarte n-am putut-o convinge să nu se mai joace cu ele. Neastâmpărata, tot timpul le dădea jos de la ochi şi le punea păpuşilor...

O săptămână, cât a fost internată, am stat eu cu ea în clinică; n-avea sens s-o amestec şi pe bonă. Plus că, dacă tot eram acolo, m-am aranjat şi eu un pic. Nu va gândiţi la cine ştie ce: o intervenţie minoră, ceva chirurgie cosmetică intimă...

Să vă spun cum am ajuns la asta. Cu vreo două luni înainte, ca de obicei într-o vineri, fusesem şi eu la Debreţin, la salonul meu de masaj exotic. Ştiu, e departe ca dracu', dar măcar acolo sunt ferită de ochi indiscreţi. Plus că-n ţară nu mai e oricum nimic de calitate, toată lumea bună a trecut pe oferta externă. Să le vedeţi parcarea, numai limuzine de România... Deci, mergeam acolo la un medicinist slovac - lucra ca să-şi plătească şcoala -, un tip foarte de treabă, drăguţ şi mare obrăznicătură. Eficient, mă lucra la trei mâini, ca să zic aşa, cu un tuşeu incredibil de catifelat. Aproape că mă îndrăgostisem de el: o dată că oferea nişte extaze de mă urcam pe pereţi, dar se şi pricepea la problemele intime ale doamnelor.

În timp ne construiserăm o relaţie durabilă. E drept, cu şpăgi groase, dar eu apreciam sincer ce-mi făcea, iar el chiar mă plăcea. Aşa că-n ziua aia, după ce-a terminat şi a aprins lumina, mi-a propus să completeze pachetul VIP (la ăsta aveam abonament) cu o revizie no charge, că doar era aproape ginecolog. Rezultatul: cică aveam ceva de genul "laxitate cutanată incipientă". Ca să nu mă-ncurc în traduceri aproximative mi-a scris pe-o hârtie diagnosticul în latină, prolapsus abusus, să ştiu şi eu ce să cer dacă mă duc la reparaţii. A recunoscut sincer că eram cea mai hot clientă a lui, ar fi fost păcat să nu m-aranjez. Şi s-o fac repede, dacă mai vreau să stau la plajă în tanga fără să sperii oamenii. Vă daţi seama ce tupeu pe el... Oricum, cică nişte cliente d-ale lui cu acelaşi diagnostic, unele din România, dăduseră deja în frustrări groase, de ajunseseră să-şi camufleze geometria intimă în budigăi de mamaie, că pe tanga mulată se vedea ca dracu. Cu asta chiar m-a speriat, mai ales că a vărsat tot ce ştia, de am recunoscut şi personajele bucureştene, şi semnele clinice (doar frecventăm aceleaşi Spa-uri; te doare mintea când auzi ce se-ascunde prin chiloţii pupezelor din high-life-ul dâmboviţean...). Deci, normal, m-am dus urgent să-mi deschid sufletul în faţa unui chirurg. Şi, pentru că am acţionat rapid, nici n-a avut prea mult de lucru. Doar piercingul l-a încurcat puţin (mi l-a dat într-o punguţă să-l montez înapoi după trei luni, să nu risc vreo infecţie), şi am ieşit ca nouă de pe mâna lui. Mi-a şi spus că mi-a dat kilometrajul înapoi şi mi-a făcut-o de 18 ani şi jumătate, din nou în vârful lanţului trofic. Glume de medic...

Dar şi fata mea are de atunci o splendoare de ochi. E ca o căprioară, mânca-o-ar mama pe ea!

Să revenim la concedii, că văd c-am luat-o din nou pe arătură. Deci, dacă în timpul verilor îmi trimiteam copilul să vadă lumea, vacanţele de iarnă şi le petrecea mai mult acasă. Întâi că era prea mică pentru ski şi n-aveam cu cine s-o expediez pe pârtie, dar eram şi hotărâtă să o familiarizez cu tradiţiile populare. Oricum, contextul european asta reclamă: unitate prin diversitate culturală. O trimiteam aşadar cu bona la ţară, pe la rudele mele sau chiar ale ei, să vadă şi ea cum e cu porcul, sarmale, cârnaţi, mese întinse cu vecinii, chestii d-astea legate de spiritul Sărbătorilor.

A învăţat fata să şi colinde şi să vedeţi ce simţ al afacerilor are: aşa a câştigat primii ei bani munciţi. Vă daţi seama că nu pe acolo, ce să-i dea un loser rural? A făcut-o cu mine de un Crăciun la Nisa, că n-avusesem cu cine s-o las acasă şi a trebuit s-o iau remorcă. Să ştiţi că are simţul orientării, o să răzbească în viaţă, nu e mototoală. Nu le cânta prietenilor mei până nu-i întreba "tu ce eşti? ai bani?". A colindat deşteapta lu' mama numai executivi şi chairman-i şi a strâns un teanc de 500 de euro plus un stilou de aur, că unul n-avea decât cardul la el. Bani pe munca ei, vă daţi seama? Primise şi câteva bancnote de 100, dar mi le-a dat mie, dulceaţa mea. M-a topit cu gestul ăla, cică să-mi iau şi eu ceva frumos...

Ca să vă daţi seama că n-o să moară de foame, vă mai spun una la subiect. Acum vreo doi ani ştiu că i-am organizat un team-building acasă, cu colegii de grădi. I-am chemat pe toţi la noi, la colindă. Şmecheria mică a insistat să le dea ea banii. Nu ştiu de unde strânsese o pungă de fise de-alea până-n 20 de eurocenţi, că eu nu depozitez metal în casă. Cred că de pe la taică-său din buzunare, că el era zgârciob... În orice caz, numai firfirici d-ăia le-a dat. Nu erau acolo mai mult de 38 de euro 50, dar cântăreau peste un kil. M-a şi întrebat clipind cu şiretenie: ce zici, mami, e bine? Atentă la detalii ca mămica ei, deşteapta mea. Le-a dat şi nişte ciocolăţele elveţiene expirate, le găsise prin cutiile ei cu jucării. Deci, deja le ştie bine p-astea cu banul!