despre

6.2. politica preşcolarizării


            Primul pas pe care-l ai de făcut în acest moment e să stabileşti la ce grădi dai copilul. Ai de ales între învăţământul public, alături de common people, mediocrităţi şi retardaţi, şi o instituţie
privată. Eu am stat în cumpănă vreo doi ani de zile - v-am spus că-mi fac temele din vreme -, m-am consultat cu multă lume şi până la urmă am mers pe calea de mijloc: o grădiniţă de stat, dar una atent selectată. Privaţii nu-mi displăceau, mai ales că acolo aş fi putut face chiar tot ce voiam, că doar era pe banii mei, dar tot pentru una publică am optat. Ştiţi, în povestea asta e ca-n afaceri: tot cu statul se lucrea cel mai bine. Am dat-o aşadar la grădiniţa care-mi fusese recomandată de o prietenă încă de pe vremea când fata mea nu împlinise un an.
            Vă închipuiţi că n-aş fi lăsat alegerea instituţiei pentru ultimul moment. Studiasem din timp şi cu mare atenţie piaţa, întrebasem în stânga şi-n dreapta, apoi o desemnasem pe cea mai potrivită: de lume bună, zonă selectă, referinţe foarte OK. Imediat am dat în lucru dosarul instituţiei la firma de detectivi cu care colaborez eu de obicei şi-am aflat tot ce-mi trebuia. L-am angajat la mine la companie pe băiatul directoarei de la grădiniţă, un inginer de sistem urât şi naiv, altfel băiat deştept, şi am făcut astfel cea mai bună investiţie în educaţia preşcolară a fetei.
            Când am mers s-o înscriu n-am avut nicio problemă. Vuia presa că-n oraş n-ar fi locuri pentru toţi copiii, că rămân nu ştiu câte mii de preşcolari acasă, dar astea erau poveşti pentru fraieri. Eu nici n-a trebuit să dau şpagă! La fel de uşor a fost şi s-o repartizez într-o grupă specială, alcătuită cu grijă de mine, evident. Am vorbit cu directoarea, mi-a dat dosarele tuturor ca să-i pot selecta colegii şi am plasat-o cum m-am priceput eu mai bine: între copii de familie bună, astfel încât să aparţină aceleiaşi lumi, să aibă punţi de comunicare cu ei. Doar nu era s-o fi dat la o grădi de cartier, cu plebea. Ce să vorbească cu ăia? "Iar a venit bătrânu' beat de la servici şi ne-a snopit în bătaie", iar a mea să răspundă "s-o vezi pe mami, la birou a semnat încă un contract de douăzeci de milioane de euro"...
            În plus, am avut grijă să-i aleg colegi cu un an-doi mai mari. Îmi spusese cineva că acest tip de interacţiune e benefic pentru dezvoltarea copilului, că învaţă mai repede. Directoarea zicea că nu, că încălcam regulamentul, dar nu-mi venea ea mie cu d-astea. I-am zis-o direct: cucoană, vrei ca fiu-tău să rămână în mediul corporatist pe salariu gras, ori îl trimit înapoi la institutul de doi lei de unde l-am recrutat? Vă daţi seama că a găsit urgent o titulatură rezonabilă, care s-o acopere în faţa Inspectoratului şi a eventualelor plângeri de la părinţi. I-a zis "grupă experimentală" şi am mers mai departe.


            Doar începutul a fost un pic mai greu, până să ne armonizăm un pic politica educaţională. Căci, vă daţi seama, n-am lăsat eu o şleahtă de incompetenţi să-şi bată joc de aptitudinile fetiţei mele. Am cerut programa, am văzut că era varză şi m-am apucat s-o îmbunătăţesc. Doar de-aia o dădeam pe mâna lor, să-i deschidă ochii asupra lumii, s-o pregătească pentru viaţă, să-i cultive spiritul de competiţie, chestii d-astea basic. Deci, copilul meu studiase deja acasă o mulţime de materii, n-avea sens să mai piardă vremea cu ele, aşa că am aranjat lucrurile ca să-i fie ei bine. Am avut de luptat cu inerţia sistemului, că directoarea zicea tot timpul "nu": că-i prea mult, că-s materii care se fac abia prin clasa a patra, că nu ştiu ce, că nu ştiu care, numai cu tâmpenii-mi venea. Dar am dat-o eu pe brazdă...