Vă avertizez că de aici începem să abordăm și problematici
mai subtile, care mamelor obişnuite le cam scapă. Noi însă suntem croite după
alt calapod, ştim ce este cu adevărat important pentru cei mici.
Deci,
toată lumea bună știe că, încă din prima zi de viaţă, bebeluşii sunt foarte receptivi
la stimulii exteriori, aşa că trebuie să avem mare grijă la tot ce-i
înconjoară. Și să fim atente la orice semnal vine spre noi, indiferent de
sursă. Trebuie să le filtrăm cu inteligenţă, pentru că nu ştii niciodată de unde
afli câte un adevăr fundamental. Mie, de exemplu, un simplu şofer de ambulanţă
mi-a spus odată aşa, în treacăt, că dormitorul fetei arăta cam ciudat. Nu l-am luat
în seamă, dar mi-am amintit de replica lui când m-a sunat şeful să mă-ntrebe ce schemă feng
shui alesesem pentru camera copilei, ca să ştie ce cadou să-i facă. Abia
atunci am început să analizez ce făcuse bărbatul meu acasă: am consultat o
specialistă şi m-am luat cu mâinile de cap când mi-a deschis ochii asupra
greşelilor comise de dobitoc.
Să vedeţi cum a fost: consultaţie pe net, că n-aveam timp
să mă duc până în Manhattan, la sediul ei, şi nici chinezoaica n-avea drum prin
România. I-am trimis nişte poze cu dormitorul şi prima ei reacţie a fost "horrible mess! terrible danger! get out NOW!".
Am luat fata în braţe, că bona era ca de obicei la televizor, am ieşit din casă
şi ne-am continuat dialogul de la un vecin, că ploua. Până m-am mutat de la un
calculator la altul a avut şi femeia timp să analizeze încăperea, aşa că a dat
drumul la concluzii: instabilitate ambientală, dezechilibre energetice, mediu
ostil, bla bla bla, ce să vă spun, erau acolo toate nenorocirile de pe lume. You name it, eu le aveam în camera
copilului...
Mi
s-a pus pata neagră pe creier: nici nu mă miram că fata plângea aşa des şi era
atât de bolnăvicioasă. Cât se chinuise, sărăcuţa, din cauza prostiilor făcute
de un bărbat smintit, fără pic de intuiţie feng-shui-stă. Doar v-am zis că nu-i
cazul să-i lăsaţi pe taţi să se ocupe de lucrurile importante, că nu-s în stare
de nimic.
Ce să vă spun, că mă ia şi acum durerea de cap când îmi
amintesc de tâmpeniile lui. Nu respectase principul de echilibrare a energiilor
yin şi yang şi amplasase elementele de bază ale naturii într-un mod haotic,
parcă în bătaie de joc. Să vedeţi vecinătăţi dezastruoase, care-ţi sar în ochi
oricât de puţin te-ai pricepe: metalul lângă foc, pământul - culmea - lângă
apă, şi nu separat de aceasta prin metal, elementele naturii puse cu furca, cu o
nepăsare criminală, de tată denaturat.... Dacă vă vine să credeţi, mai blocase şi
coridoarele câmpurilor de energii pozitive. Tocmai pe alea le alesese! Dulapul
pus aiurea, pătuţul la fel, masa, fotoliul bonei, cutia de jucării, toate erau
amplasate prost. În loc să-i asigure fetei un mediu perfect echilibrat, cum ar
face orice tată sănătos la cap, o plasase într-un haos energetic. Cum îşi
închipuise el că puteam creşte un copil în armonie dacă nu-l cuplam la
fluxurile energetice primordiale? Înnebuneam de draci! Păi, să-mi sufere mie
fata de tulburări compulsiv-obsesive când s-o face mare? Şi de ce? Pentru că e
el prost?
Două săptămâni știu că am studiat problema, iar când a
plecat bărbatul meu din ţară pe o perioadă mai lungă am trecut la treabă. Tot
ce cumpărase el a ajuns la tomberon şi m-am pus imediat pe redecorat (m-am
certat atunci şi cu gunoierii, că n-aveau loc să treacă cu camionul din cauza
pătuţului de mahon din faţa porţii, dar nici nu se oboseau să-l mute). Am făcut
harta Ba-Gua a încăperii şi am stabilit clar zonele de influenţă, ca să am un
punct de pornire. Am cumpărat apoi cele necesare în conformitate cu principiile
esenţiale şi i-am creat puiului noul său domeniu princiar, respectând de data
asta legile armoniei.
Să nu vă gândiţi că m-ar fi ajutat cineva! Bona m-a lăsat
baltă chiar din prima zi. Cică bebe ar fi dat într-o amigdalită virală rebelă sau
aşa ceva, care nu ceda la antibiotice. Că făcuse trei nopţi albe la căpătâiul
ei, să văd eu ce are, că ea nu mai poate. Trăgea chiulul, evident! Parcă eu
n-aş fi simţit dacă pisicuţa mea ar fi fost bolnăvioară…
Sau mama. Nu vă spun că am rugat-o s-o ţină pe fată o
săptămână, să am şi eu loc să mă desfăşor. După două zile mi-a adus copilul înapoi
pe cap, cu tot cu bonă; plângeau toate trei. Acuma, fata chiar era bolnavă,
avea dublă aprindere la plămâni, am aflat mai târziu, iar ea era foarte
speriată şi zicea că nu-şi mai asumă responsabilitatea. M-a prins fix cu busola
în mână, realizam ultimele determinări de zone energetice, dar m-am întrerupt,
ce era să fac, şi am chemat Salvarea. Medicul a zis că trebuie internată, dar
mama n-a vrut s-o însoţească. În loc să mă ajute când aveam nevoie, mă trimitea
pe mine să pierd vremea într-un salon de spital, cu şantier în casă şi camera
puiului nearanjată. Tocmai când mă pregăteam să mut uşa dormitorului... (Ca o
paranteză aici, arhitectul care gândise vila - alt dobitoc - plasase acea uşă
în cel mai rău loc ever: în zona
sud-estică, cea a banilor şi bogăţiei, unde voiam să pun patul. N-aveam chef
să-l rog pe bărbatul meu s-o mute, că am fi ajuns la invariabilul şantaj: se
face, dar fii şi tu un pic mai drăguţă cu mine. Aşa că-mi adusesem eu un
maistru constructor să rezolve problema. Şi mama ce-mi făcea? Îmi pica pe cap
cu povestea asta...)
Până la urmă m-am ocupat eu de toate, după cum bănuiţi,
căci aşa suntem noi, pline de resurse. Am trimis-o pe bonă cu bebe la spital
(i-am dat şi o primă grasă, că n-aş mai fi suportat s-o văd pe fată suferind),
am expediat-o pe mama, iar eu mi-am văzut mai departe de treabă. De atunci
intrăm în dormitor mai greu, printr-o debara pe care am desfiinţat-o, trebuie
să ocolim şi un zid fals care maschează nişte ţevi, dar merită efortul: un plus
de armonie s-a înregistrat imediat în viaţa puiului.
Singurul ajutor demn de menționat
mi l-a oferit un chinez zbârcit şi urât, venit de la Praga, consultant pentru Europa
Centrală şi de Est al specialistei din Manhattan. Ne-am înţeles destul de bine,
chiar dacă îşi tot dădea ifose în engleza lui de baltă: totul îi puţea la noi
în casăă, nimic nu era cum trebuie. În sfârşit, după vreo două zile m-a lămurit
el cam cum trebuia aranjat dormitorul fetei şi i-am zis că, dacă tot se pricepe,
poate se uită un pic şi la energia chi
din zona patului meu... Cred că aia a fost cea mai deşteaptă întrebare pe care
i-am pus-o vreodată unui chinez în viaţa vieţii mele! S-a prins imediat unde băteam
şi am descoperit că, dacă în feng-shui era as, parcă şi mai bine se descurca la
managementul plăcerii.
Ca să nu intraţi la idei, vă spun din prima că am făcut doar teorie cu
el. L-am pus să-mi explice cum se reglează în cultura lor energiile din
dormitor. Ştia multe chestii fumate, dar cu altele m-a surprins total. Țin
minte că pe la al patrulea seminar am avut chiar un moment de amărăciune maximă,
când mi-am simţit tinereţea furată. Pierdusem enorm ca autodidactă, în timp ce
la ei know-how-ul ăsta se-nvăţa by default în familie...
Să vă spun cum s-a-ntâmplat. Se dădea el mare că toate clientele lui
europene aveau probleme cu chi-ul din
pat (bine că-s asiaticele tale mai deştepte!), că toţi masculii noştri ar fi
nişte ageamii în domeniu (corect!), că la ei mărirea capacităţii orgasmice e
studiată de milenii de ambele sexe. M-a enervat că prea-şi dădea talente şi, ca
să nu ne creadă fraiere, am pomenit de practica mea Kegle. M-a pus să-i explic şi
din prima a identificat exerciţiile. Cică erau copiate de occidentali, că
tehnica originală era de fapt Made in
China, că nu ştiam nici măcar să furăm. Aici a fost momentul cheie al
discuţiei: l-am provocat un pic şi a-nceput să verse tot ce ştia.
M-a-nvăţat nişte chestii de-ţi stă mintea-n loc! Classified stuff chiar şi-n cultura lor! Nu detaliez aici, dar vă
dau un exemplu aplicat, care pe mine m-a răvăşit, mai ales că se leagă oarecum şi
de o legendă urbană pe care-o ştiu de când eram mică: măritişul cu ajutorul
prezervativului găurit. Deci, banalele contracţii pubo-coccigiene, tratate de noi
cu nepăsare, stau la baza unei proceduri complexe, căreia ei îi zic "fertilizare
forţată" (în traducere aproximativă). Vă daţi seama, fetelor, te măriţi când
vrei şi cu cine vrei! Ai pus ochii pe el, gata: tu îl laşi, el te lasă. Partea
genială e că se poate proteja oricât de bine, degeaba. E de ajuns să-ţi
foloseşti cum trebuie musculatura intimă şi i-l scoţi fără să simtă. Nici n-apar
suspiciuni după aia că i-ai fi oferit tu cu intenţie unul expirat sau măsură
prea mare. El e de vină, că nu şi l-a pus bine!... Dacă aveţi vreo prietenă
interesată, să mă caute, că o rezolv! O pun în contact cu omul.
Hai, că am luat-o pe arătură. Ca să închei povestea cu
dormitorul fetei, vă avertizez că redecorarea asta e un proces continuu. Adică,
cel puţin în primele luni după ce am pus lucrurile la punct, eu am dus cu
bărbatul meu un adevărat război de uzură. Ca de fiecare dată când observa că am
făcut un lucru mai bine ca el, nu s-a putut abţine să-mi strice opera. Însă
nici eu nu mă lăsam: cum făcea o prostie, cum o îndreptam. Camera fetei ajunsese
ca o tablă de şah: el cu mutări agresive, eu cu replieri defensive de
reechilibrare şi rearmonizare. Odată ţin minte că a luat o masă de înfăşat şi a
aşezat-o unde era mai rău, lângă fereastră. În loc să lase fluxul energetic să
se mişte nestânjenit, îl bloca din nou cu prostia aia. Am luat imediat
contramăsuri pentru compensarea sursei de energii negative: clopoţei de vânt amplasaţi
lângă o grindă din nord-vestul camerei. Erau cu cinci tuburi metalice, din
acelea care menţin un nivel bun de comunicare... Fetiţa plângea întotdeauna
când auzea sunetul - era cam strident, e adevărat, şi o speria -, dar ce ştia
ea ce-i bun pentru echilibrul său energetic? (Asta-i o altă dificultate cu care
ne confruntăm: ăştia mici au un comportament teribil de imatur...) În plus,
lângă pătuţ i-am pus şi un bol cu pietre semipreţioase. Mi-l prescrisese
experta ca să disipăm energiile negative ale străinilor pe care mi-i aducea
soțul în casă. (Nu cumva să credeţi că am fost meschină: erau semipreţioase
pentru că aşa-i reţeta, altfel i-ar fi cumpărat mămica numai diamante. A
trebuit să mă mulţumesc cu nişte cristale şlefuite, din care puiul a şi
înghiţit câteva într-o sâmbătă, dar a spus medicul că sunt mici, nu-s probleme
la evacuare. Şi, oricum, îi luasem un săculeţ de rezervă, am avut de unde să
completez bolul...) Altădată a luat pentru camera fetiței o yucca! Parcă voia
să favorizeze ostilitatea din încăpere, să-i producă fetei numai shar chi. Sau pictura pusă
deasupra patuțului. Una cu niște apă, evident, să sădească nesiguranța în
suflețelul ei mic de copilaș…
Pot să continuu la nesfârșit cu prostiile pe care le-a
făcut, silindu-mă să reacționez, dar vreau să termin subcapitolul într-o notă
optimistă. Deci, dacă suntem vigilente detectăm orice problemă și avem resurse
să o și rezolvăm. Eu m-am descurcat, pun pariu că așa veți face și voi. Hai,
spor!