daniel.mafteiu.2: 2.3. managementul valorii din umbră

Ştiţi cât suntem noi de nesigure în legătură cu aspectul nostru. Asta, în general. Ei bine, când devenim mămici acest sentiment neplăcut se intensifică, mai ales că-n ultimele luni de sarcină nu
ne-am putut îngriji cum trebuie. Dar e cazul s-o facem rapid. Cât de curând vom dori să ieșim cu copilul la plimbare, să n-o lăsăm doar pe bonă, şi trebuie să arătăm şi noi cumva. Eu ştiu că n-am lăsat la voia întâmplării acest aspect de o importanţă covârşitoare. De-aia am şi întârziat un pic scoaterea îngeraşului la aer: nu eram eu gata. Dar, haideţi să fim sincere: cât de repede te poţi pune la punct după un eveniment de amploarea naşterii, mai ales când ai şi un copil pe cap?

Trec aşadar la sacrificiile făcute de mine ca să-i asigur puiului o companie de cinci stele. Au fost eforturi supraomeneşti, dar nu concepeam să-mi fac copilul de râs. Cum s-o pun pe fată în lumină bună dacă eu, valoarea din umbră, eminenţa cenuşie, eram varză? Am conceput aşadar un plan de redresare şi am trecut urgent la treabă. Nu intru în amănunte, vă spun doar aşa, cu titlu informativ, că am început lejer prin a-mi oferi câteva şedinţe de tratament cosmetic pentru destresare. Împachetările cu ciocolată nu-mi mai plăceau, aşa că le-am ocolit. Pe vremuri experimentasem şi eu metoda, însă prea devenise cheap, şi-o permitea toată lumea. După ce m-am consultat cu nişte prietene am ales masajul cu miere, mai ales că aveam şi epiderma un pic afectată de stres. A fost chiar cool, în special senzaţia aia minunată când fluidul ăla fierbinte îmi cuprindea lasciv tot corpul.

Tratamentul cu argilă l-am suportat la fel de bine, mai ales că-mi neutraliza toxinele. Şi n-aş fi acceptat în ruptul capului ca puiul meu drag să aibă o mamă cu toxine. Am renunţat totuşi după a cincea sau a şasea şedinţă. Când mă luau prizonieră în acel înveliş mocirlos intram într-o stare vecină cu leşinul şi întotdeauna scăpam mobilul din mână. Din cauza asta am şi ratat vreo trei apeluri de la birou, unul chiar foarte important, aşa că le-am zis pas. (Trebuia să-l ţin cu mine, n-aveam încotro, că mă mai suna şi bona să-mi spună ce face fata, vă daţi seama.)

Fără nicio pregătire prelabilă am sărit la şedinţele de electrostimulare ultra-sono, mult mai plăcute. Şi, dacă tot intrasem în horă, am trecut şi pe tratamente anticelulitice, nutritive şi modelante. Nu că aş fi avut nevoie, Doamne fereşte, dar preventiv merge. Plus că modelarea era oricum printre obiectivele mele importante, iar asta veneau la pachet. Ce să vă spun, răsfăţ pe pâine, ce-mi făceau mie acolo...

...........................................

Am recitit ultimele rânduri şi îmi dau seama că vă pot induce o idee greşită. Pare floare la ureche când înşir aici acţiunile mele de atunci, dar n-a fost deloc aşa. Era o adevărată nebunie să-mi strecor în agendă acţiunile alea. Pentru că, efectiv, toată ziua munceam. Stăteam la telefon cu medicii ca să-nţeleg suferinţele fetei. Făceam research pe net pentru produse de uz pediatric. Îi sunam pe importatori şi trăgeam sfori ca să-mi accepte comenzile pe persoană fizică, să nu mă paseze la vreun distribuitor oarecare. Contactam somităţi în domeniul bolilor infantile. Plus shopping. Şi ăsta era doar chinul diurn. După o zi de muncă veneam acasă frântă de oboseală. Bebe - ce să înţeleagă biata de ea din zbuciumul meu? - urla imediat cum mă auzea. Proasta de bonă zicea că n-are nimic, o certam şi-i spuneam eu ce să-i facă, ce medicamente să-i dea. În toiul nopţii mai venea şi bărbatul acasă. Alt chin! Să mănânce singur nu putea, trebuia să-i încălzesc eu ce-i lăsase bucătăreasa; apoi se strecura în dormitor şi încerca marea cu degetul (asta, până să primească undă verde la patul bonei). În fiecare seară făcea la fel: mami, am venit! Mami, sunt aici! Mami, mi-e dor de tine! Numai replici d-astea penibile găsea, culese parcă din telenovelele proaste.

Aici aş face încă o paranteză, că e important. În vremea aia ştiu că m-am uitat destul de mult la televizor. Blocată în casă cu copilul, ce dracu' să fac? Şi pot spune că am studiat telenovelele din scoarţă-n scoarţă. Multe sunt foarte proaste: decor ieftin, scenariu de duzină, interpretare fake, emoţie zero. Dar să ştiţi că sunt şi unele realizate ge-ni-al! Bucăţică ruptă din viaţa noastră, a femeilor de succes. Ici-colo sunt operate câteva schimbări ca să pară că e film şi gata super-telenovela. În aceste producţii mi-am găsit eu alinarea în zilele de restrişte...

Să revenim la pregătiri. Mi-am văzut cum trebuie de treabă şi după vreo două luni ajunsesem să mă simt aproape la fel de bine ca înainte de sarcină, mai ales că printre proceduri avusesem grijă să intercalez şi masajul cu pietre calde, apogeul relaxării, cum îi spuneau cei de la salon. De dragul puiului am experimentat şi împachetările în alge japoneze, perle şi caviar. Nu că m-aş fi dat în vânt după ele, dar măcar mi-am catifelat un pic pielea. Şi, oricum, ar fi fost păcat să nu le încerc. Vorba aia, dacă după o naştere nu merităm aşa ceva, atunci când?

Tot în programul de pregătire am inserat şi câteva şedinţe cu parafină şi, dacă tot ajunsesem la asta, mi-am oferit o nouă epilare definitivă, că se impunea. Parcă a şaptea sau a opta în ultimii doi ani. De fapt, mi-am făcut doar programarea, că m-am nimerit acolo într-o zi când în sala de aşteptare era o adunătură îngrozitoare de slană şi păr. Câteva erau chiar mămici, le ştiam de la spital, şi m-a apucat groaza că un observator grăbit m-ar putea asocia cu creaturile alea. Am spus sorry şi-am fugit! Am rezolvat problema după câteva zile trecând printr-un salon de termo-saună. Asistenta de acolo făcea epilări în particular, avea şi aparatură portabilă, şi am chemat-o să mă rezolve în liniştea căminului meu... (Linişte, vorba vine. Cât timp m-a lucrat, cea mică a urlat non-stop. Nu mă puteam mişca de pe masă, aşa că n-am putut să văd despre ce era vorba. Mai târziu mi-a spus bona că avea nu ştiu ce dureri şi că era normal să ţipe aşa. Biata mea copilă, habar n-avea cât suferea mama ei pentu ea, ca să fie frumoasă când o va scoate-n lume...)

Operaţiunea de pregătire s-a încheiat cu câteva intervenţii banale la un salon de cosmetică. Întâi mi-au lucrat la cele câteva pliuri de pe burtă, căci din cauza fetei pielea mea îşi cam pierduse din elasticitate. Experta lor îmi mai sugerase un pachet complet pentru ochi, contur facial, anticearcăn, depigmentare şi lifing, dar zău că nu era nevoie. Probabil că asta vine ca o recompensă divină a maternităţii: aveam un ten proaspăt şi luminos cum niciun cabinet de cosmetică nu-mi putea face. Am acceptat totuşi un peeling (bio, nu chimic - vă daţi seama că mă feresc de chimicale), un tratament de compactare şi câteva hidratări combinate cu băi în lapte de măgăriţă. Pentru că, haideţi să fim serioase: oricât de bine ar arăta, o hidratare în plus nu-i strică niciunei femei.

După cum vedeţi, m-am chinuit ceva pentru puiul meu, mai ales că abia spre sfârşitul operaţiunii am descoperit cheia eficientizării: abordarea globală într-un centru Spa & Wellness al unui salon de beauty. Una peste alta, a meritat efortul: fata mea avea acum o mamă destresată, tonifiată, readusă la cotele iniţiale (atât cele fizice cât şi cele de prospeţime), remodelată pe unde era cazul şi încrezătoare. Asta urmează să faceţi şi voi. Nu ezitaţi. Ştiu că pregătirile nu-s uşoare – în unele zile, eu stăteam chiar și 8 ore la salon -, dar insist pe importanţa lor. Poate că nu realizaţi cât de mult contează aspectul vostru în construirea unei imagini a puiului, dar mai târziu veţi înţelege. Măcar atâta merită şi copiii noştri: să aibă mame superbe.

Văd că sar de la una la alta, dar vreau să fiu sinceră până la capăt. Nu vă ascund că, după ce m-am refăcut din perspectiva estetică şi am reînceput să mă simt sexy, o componentă vitală a recuperării postnatale a inclus câteva întrevederi cu neonatologul pe care-l cunoscusem la Maternitate. Parcă v-am mai spus eu că-şi oferise serviciile pentru orice, şi asta suna chiar bine. Fiind un ditamai masculul şi de-a dreptul drăguţ, plus doctorel şi curăţel, deci eligibil pe patru din cele şapte criterii ale mele, i-am pus gând rău şi-am ales să-l folosesc potrivit competenţelor.

Am tatonat terenul la telefon, ca să nu mă trezesc că-mi pierd vremea aiurea, şi lucrurile păreau că merg în direcţia cea bună. El mi-a zis la ce aspecte se gândeşte că ar trebui monitorizate, i-am spus şi eu în mare cam ce aveam în minte, aşa că m-a programat la el la cabinet. (Lucra la unul particular în Centru, o nebunie să găseşti loc de parcare pe acolo). Nu vă repeziţi să mă felicitaţi, că n-a fost chiar atât de receptiv. Am făcut împreună doar un lucru: s-a ocupat de masajul perineal (exclusiv medical) pentru recuperarea ţesutului traumatizat.

Ştiu, aş fi meritat mai mult, dar n-a vrut. "Orice"-ul lui avea clauze restrictive ascunse, pe care nu le-am dedus din conversaţie. Mi-am dat seama că e ceva în neregulă cu el încă de când mă dezbrăcam şi mi-a zis "chiloţii nu, mă descurc şi aşa", apoi şi-a pus mănuşile... Noroc cu uleiul aromat de migdale, mai atenua din profesionalismul rece cu care mă trata şi m-am putut abandona în voie răsfăţului... Oricum, întâlnirea cu savoarea delicată a unor preludii terapeutice m-a ajutat enorm. Nu doar să înlătur efectele epizotomiei, ci şi să privesc realitatea mai optimistă.